Atât mi-a oferit azi un chipeş june, ca să-mi pot lua un suc de la automat. Mai aveam nevoie de fix cinci mii şi dumnealui mi i-a oferit simplu, zâmbind, fără să-l cunosc şi fără să-i ofer nimic în schimb.
Pentru că oameni ca el mi-aş dori să întâlnesc zilnic, îi dedic acest post şi îi mulţumesc frumos bătând din gene. 😉
P.S.: scena de mai sus e atât de impresionantă pentru mine tocmai pentru că a avut loc în Bucureşti…
5000 ? .. ce n-as da sa-mi cedeze cineva locu` de parcare la mall miercuri seara….
cred că trebuie întâi să-ţi faci blog, ca să ai unde să-i mulţumeşti ăn caz că se întâmplă..
diab …incearca si mersu pe jos … te scuteste de grija parcarii
Sigur baiatul nu era din Bucureshti, mai degraba din zona Moldovei, ca asha suntem noi: generoshi shi cu bun simtz!
subscriu 😀
nu era din Moldova, era din Brasov:D 😉
Prea putini knights in shinning armours these days… Si cu siguranta prea putine printese pe unicorni. Si nu numai in Bucuresti. Intrebarea mea este de ce nu ai facut cunostinta cu “salvatorul” tau?
@ Mihai: Iubesc Brasovul mult şi asta mai atenuează din dezamagirea că nu eşti moldovean :p
@Cata: se pare că tocmai am făcut. Pe tânărul cavaler îl cheamă Mihai şi este din Braşov 😀
Ok, ok, e frumos să te comporţi cavalereşte(în sensul denaturat al termenului, să nu crezi că e frumos să iei o sabie în mână şi să tai primul inamic ce-l vezi în cale!) Însă ceea ce-i împiedică pe cei mai mulţi, cred, să facă gesturi dintr-astea, e instinctul de conservare. Adică, cum să-i dau unei necunoscute 5 mii? Mi-ar fi ruşine, şi poate şi frică… de o eventuală reacţie disproporţionată.