A venit Moşu

Sinceră să fiu, am fost cuminte. Nu foarte cuminte, dar oricum, am meritat să vină Moş Nicolae.

Nici anul trecut nu m-a uitat. Aici, în cămin, Moşul e mereu darnic. Ştie că dorul de casă e mare, că ghetele nu-s la fel de strălucitoare ca acasă, că aici nu stau aşezate cuminţi la uşă, ci lângă patul fiecăruia, că aici copiii sunt mai nerăbdători.

Am început ziua cu un zâmbet larg. Am lenevit visând cu ochii deschişi la zilele mele de pitică, în vremuri demult apuse când trăiam o emoţie imensă cu căteva zile înainte de 6 decembrie, trecându-mi în revistă toate obrazniciile şi răutăţile, făcând jurăminte şi promisiuni veşnice de cuminţenie totală, numai să vină Moşu. Aveam coşmaruri cu nuiaua şi mi s-ar fi rupt sufleţelul dacă aş fi gasit-o cumva în ghete. Adormeam cu greu, aveam un somn agitat şi alergam dimineaţa cu sufletul la gură să scotocesc prin papuci. Şi-mi mai amintesc ceva… Niciodată n-aveam o singură pereche de pantofi. Erau ghetele de iarnă, bocancii, papucii de casă, pantofii roşii de vară, sandalele, şlapii şi cam tot ce se mai putea în materie de încălţăminte şi-mi aparţinea.

Anii trec repede, parcă anul trecut era ieri, şi acu doi ani alaltăieri… şi acu o săptămână eram mama tuturor păpuşilor mele, pe care le hrăneam conştiincios, le îmbrăcam , spălam, le duceam şi le luam de la şcoală, ca mai apoi să facem temele împreună. Le găseam prinţi şi făceam nuntă mare cu toate păpuşile din cartier şi rochie decupată din lenjeria de pat şi deveneam apoi bunică pentru o nouă generaţie de păpuşi. Şi peste o săptămână, maxim două, o să am din nou copii, de data asta reali, şi-o să-i îngrijesc şi-o să-i cresc ca mai apoi să le găsesc prinţi şi prinţese, de data asta reali, şi-o să fac nuntă mare cu mândrii şi mândrele din cartier… Dar mai sunt câteva zile până atunci şi vreau să mă mai joc puţin, să m-alint şi să-l aştept cuminte pe Moşul.