La una din conferinţe, deşi se ştia de la început că vom fi în jur de 150 de oameni, din raţiuni necunoscute încă, în sală s-au adus numa vreo 100 de scaune iniţial.

Grupuşorul de români, alături de alţi câţiva tineri de diverse naţionalităţi a întârziat niţel…

Şi ete-ne pe noi acolo privind cu jind la cei ce şedeau şi mai apoi privind hulpavi spre câţiva angajaţi ai hotelului, ce veneau cu câteva scaune după ei. Scaune pe care n-am fi încăput toţi cei care eram în picioare, ceea ce însemna că se cerea luptă pentru supravieţuire. Neamţul cu care discutam s-a oferit să-mi aducă şi mie un scaun. S-a întors cu coada între picioare 30 de secunde mai târziu, dezamăgit că el a crezut că o să se stea la un rând, că se respectă o ordine, dar că au apărut unii şi au luat repede toate scaunele.

Doi metri mai încolo, ai mei românaşi zâmbeau mândri că făcuseră rost de scaune pentru ei şi mai mult decât atât, ne-au dat şi nouă două.

I-am zâmbit şi eu neamţului, mândră că sunt româncă şi i-am explicat un adevăr dureros: Când trăieşti printre animale sălbatice, te simţi minunat la zoo, dar dacă toată viaţa te-ai împrieteni cu animalele numa de după gratii, rişti să fii mâncat prima oară când păşeşti în libertatea lor.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 2 comments

  1. Cata Reply

    Te-au facut romanii sa fii mandra ca esti de-a lor:))
    Foarte inspirata morala de sfarsit…

  2. krossfire Reply

    Ma gandeam ca va continua : Nu doar ca facusera rost de scaune, dar aveau si microfoane, prajituri, apa si mape de presa !

Leave a Comment

Your email address will not be published.