Bărbăţie

M-am minunat acasă de câţi mândri şi falnici masculi feroce călcau cu paşi siguri, stăpâni absoluţi ai peşterii şi ai străzii pe care mergeau. Femeile şi copiii erau undeva în spate, încercând să ţină pasul. Ce dacă putea să le calce o maşină? Ce dacă putea să se întâmple orice? Femei nu sunt pe lumea asta? Găseau altele… Copiii’s uşor şi plăcut de făcut, cel puţin pentru ei, masculii.

Mă doare că nu numai cei veniţi cu forţa de pe cine ştie ce tarla să populeze comunistele oraşe au asemenea comportamente. Şi tinerii încep să facă la fel. Iar alţii, deşi merg alături, îs şi ei pur şi simplu un peisaj dureros: ori el atârnând de gâtul ei, ori ea lipită şi alunecând din când în când de pe el, ori el cu mâinile adânc în buzunare, cu adidaşi cu şireturi pe-afară, că se poartă, cu blugi pre sau ne spălaţi în timp ce ea merge galeşă pe tocuri de 10 cm, gătită la sacou şi cu var în strat multiplu pe faţă.

Calitatea unor oameni se citeşte uneori şi în felul în care se îmbracă sau umblă pe stradă. Nu trebuie să ştii bunele maniere pe de rost că să ai grijă de nevastă sau iubită sau copii pe stradă, nu-i nevoie să citeşti cu nopţile ca să ştii că nu-i semn de bărbăţie dacă tu mergi înainte şi cei/ cele inferioare ţie abia se chinuie să ţină pasul.

Nu-i normal nici pentru mimoze să accepte orice din partea bădăranilor cu suflet bun pe care îi iubesc cu patimă. Nu-i ok ca el să meargă cu cheile de la maşină în mână, în timp ce ea cară sacoşe şi cutii şi eventual copiii. Nu-i normal ca el să intre primul în maşină când ies împreună din supermarket, în timp ce ea încarcă tot ce-au cumpărat. Nu-i normal ca sărbătorile să fie cel mai bun motiv pentru beţie şi nu-i normal ca ele să se distreze cu fetele în timp ce ei cad adânc într-un somn al beuturii şi ignoranţei.

Marea problemă a societăţii noastre e că nu-s valori de care să ne agăţăm şi pe care să începem a construi ceva, orice. În clipa în care temelia lipseşte, e clar că nimic nu va mai sta în picioare. Şi dacă Bărbaţia, ca şi concept, e ceva atât de înceţoşat şi artificial şi secătuit de conţinut cum să ne-aşteptăm să crească bărbaţi din copiii de azi?

Ei vor creşte direct mitocani, aşa cum văd în jur, ei vor fi scuipătorii de seminţe de mâine, misoginii de mâine şi implicit purtătorii băbăţiei de mâine.

Tocmai am citit că a crescut în România consumul de whiskey pe cap de locuitor, semn clar de bunăstare. Da de ce nu ne dorim mai degrabă să crească consumul de săpun, de detergent, de cărţi înainte să ne bucurăm de evoluţia unei societăţi înfloritoare? Pentru că beutura dă tonul în mare parte din România. Şi dincolo de întrebări mai profunde, marea problemă existenţială a românului de rând e : Am ce bea azi?

Şi pentru că azi are, ţelul e ca mâine să aibă mai mult, sau eventual mai scump. Iar alţii ca el fac studii şi concluzionează: Evoluăm!

Nu-i desigur ceva ce ni se întâmplă tuturor, nu-s toţi aşa, la fel cum nu toate suntem mimoze, dar majoritatea decide imaginea pe care o avem. Nu toţi suntem criminali pe plaiurile Italiei, dar majoritatea italienilor ne consideră dejecţii ale umanităţii. Iar viitorul sună mai sumbru de-atât.