Nu fumez, dar am mai tot timpul o brichetă la mine. E de socializare. Mereu cineva are nevoie, eu o împrumut mândră, urmează întrebarea fumezi? eu zic nu, apoi întrebarea de ce o ai cu tine? şi iac-aşa se iscă o discuţie. Cei care mă cunosc ştiu că nu am nevoie de o brichetă ca să pot începe o discuţie cu un necunoscut, însă uneori a fost şi ea factorul de iniţializare. Şi da, îmi place să intru în vorbă cu necunoscuţi, din simplul motiv că-s curioasă şi mereu e câte ceva de învăţat de la oricine.

Mai port cu mine şi câte un pix (deşi aseară, când aveam mare nevoie, n-am avut unul), un pachet de şerveţele umede, unul de şerveţele uscate şi un pachet de gumă. Cam ăsta e kitul de plecare din casă, cel puţin în ce priveşte lucrurile pe care îs gata să le împart cu alţii.

Voi ce mai purtaţi cu voi, din categoria ¨de socializare? ¨

* înainte să vp gândiţi că-s maniacă, ţineţi cont că oricare din obiectele enumerate mai sus îmi folosesc şi mie adesea. Dubios ar fi dacă aş umbla cu câte o lamă de ras prin geantă, în caz că ar avea nevoie vreun garçon sau vreun ruj să sar în ajutor vreounei gagici, având în vedere că eu nu folosesc ruj.

Written by raluca

În cautare de întrebari bune

This article has 1 comment

  1. Anca Reply

    Purtam si eu candva o bricheta, ba chiar si un pachet de tigari 🙂 (ATENTIE: Nu fumez!!! :p). Mai am cateva pixuri in geanta ;;)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *