Am scris postul ăsta când încă eram în tren şi am avut senzaţia că l-am şi publicat. Din păcate, wirelessu de prin nu mai ţin minte ce staţie a eşuat, aşa că îl public acuma, la câteva ore după.

Între timp am ajuns unde trebuia, m-am învârtit ca un câine pe o ploaie cruntă, m-am rătăcit, mi-a zburat harta din mână din cauza vântului, mi s-a rupt umbrela şi am început să mp rog la Dumnezeu în franceză 😀 Se pare că în felul ăsta a ajuns mesajul mai rapid şi am găsit căsuţa care o să-mi fie adăpost pentru următoarele zile. Fug să mă mai plimb pe-aici şi vă mai povestesc acuş ce şi cum….

Uite ce-am scris mai devreme:

Sunt în tren spre Bruxelles. Nimeni nu e sociabil şi mi-e dor de oamenii de pe ruta Bucureşti Botoşani şi retur care-şi împărtăşesc cu-atâta nonşalanţă viaţa întreagă de-a lungul unei nopţi.Vreau să-l bat de copilul din spate care fleoncăie gumăşi sparge câte un balon la fiecare câteva secunde. Îşi mai mănâncă mucii din când în când cu o poftă ceva de speriat. M-am uitat deja urât de câteva ori la el şi am senzaţia că o să mă scuipe curând. Părinţii îl pupă desşi nu par a-mi da dreptate dacă le-aş spune că în loc de copil au o pramatie râzgâiatăşi needucată. Mai bine tac. Au şi ei erorile lor genetice.Mi-am înghiţitit lacrimile când ne-am despărţit. Deja mi-e dor de Amsterdam.Sper să fiu în trenul bun. Ar trebui să ajung în vreo oră. Plouă cu găleata. Adică fiecare picătură e în sinea ei o găleată de apă.

Simt nevoia să menţionez că nu am fost scuipată până la urmă 😀 Asta mi-ar mai fi lipsit….

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 5 comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.