La asta m-am gândit încă de la primele pagini din Toate bufniţele, de Filip Florian. La caietul de expresii frumoase din clasa a IV-a pe care îl îmbogăţeam pe măsură ce descopeream în lecturile mele un nou epitet, o personificare sau cine ştie ce altă figură de stil care mă impresiona. Le notam conştiincioasă, fără să le disec însemnătatea şi-mi închipuiam că mi-aş fi închipuit eu întâia oară alăturarea aceea frumoasă de cuvinte.

Nu ştiu dacă Filip Florian urmează doar umil un patos al condeiului pe care-l ţine în mână şi care e însufleţit de cine ştie unde, dacă zgândăreşte ideile ca pe pisici sau dacă zămisleşte cuvintele cu chin şi durere până se fac expresii frumoase. Dar ştiu că fiecare pagină mi-a întărit convingerea că e un meşteşugar de cuvinte şi că vreau să mă înfrupt şi din celelalte cărţi de până la bufniţe.

Câteva fragmente, ca să vă stârnesc:

  • Seninul bătea în roz, norii spre violet, în pâcla de la orizont se strecura vişiniul şi, pe deasupra, coamele munţilor se înroşiseră, de parcă zăpada ar fi fost condimentată cu boia.
  • Timpul meu e lung şi leneş, se întinde de la o zi la alta ca o peltea lipicioasă, aşa că, în atâta singurătate, ba încerc să curăţ trecutul, să scap de păcate şi nenorociri, ba mă afund în torentul întâmplărilor vechi, unde râsul şi plânsul de întfruntă, unde vinovăţiile se împletesc. În nopţile cu insomnii, când stau cu ochii în tavan. negurile mă învăluie, mă iau prizonier. 
  • În carieră, liniştea şuiera stins, deşi vântul nu adia deloc. Luna lipsea, parcă era şi ea în vacanţă ori se culcase într-o peşteră din munţi.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 2 comments

  1. Pingback: Copilăria nu trece, ci se pierde | Mai departe

  2. Pingback: Temele se fac pe net | Mai departe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *