La unul din interviurile de angajare am fost întrebată cum îmi văd parcursul profesional. Ce cred eu că va fi peste 5, peste 10, peste 20 şi peste 30 de ani.

Iar la 22 de ani cât am acum, ce voi face peste 30 de ani mi se pare foarte clar şi îmi doresc să mi se întâmple: voi fi diriginte la o clasă de liceu. Voi preda economie. Oricum, nu asta e latura care mă pasioneazăcel mai mult (obiectul pe care îl voi preda), ci aceea de şlefuitor de caractere. În sinea mea, visez să-mi depăşesc mentorul. Pe dirigintele meu, despre care am scris aici. Voi face asta pentru una sau două generaţii de liceeni.

Intervievatorul a făcut ochii mari, mirat că eu chiar am un răspuns la întrebarea asta.

Meseria de pedagog mi se pare una nemaipomenit de solicitantă şi imposibil de împlinit fără har. Nu m-aş încumeta la o carieră de-o viaţă în acest domeniu, dar după ce eu însămi voi fi învăţat de la viaţă lecţii multe şi pline de tâlc, îmi doresc să le împărtăşesc. Vreu să fie copii de liceu, pentru că mie perioada adolescenţei mi se pare determinantă în dezvoltarea profesională şi personală a unui individ.

Voi ce faceţi peste 30 de ani? (sau cu vreo 10 ani înainte de pensie, în caz că suntem diferiţi ca vârstă)

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 6 comments

  1. Lady Reply

    Eu inca nu stiu ce-o sa fac peste 30 de ani. Deocamdata tara asta, nu mi-a oferit nici un vis sau vreo speranta ca o sa-l gasesc daca-l caut. La un moment dat voiam sa ajung si eu profesor, din aceleasi motive ca si tine, dar acum nu stiu ce sa zic.
    Oricum, ma bucur de fiecare data cand mentionezi de dirigul nostru. Probabil ca asta e singura bucurie din meseria asta. Bucurie pe care ti-o doresc si tie si sunt sigura c-o s-o ai.

  2. Cristian Reply

    Felicitari pentru ca reusesti sa te vezi peste 30 ani ! Eu, unul , avand in vedere schimbarile care se petrec foarte rapid in viata noastra ( in fata carora de multe ori suntem neputinciosi ) nu pot decat sa sper ca voi fi in stare sa am o minte sanatoasa , copii cu o educatie buna si cu perspective frumoase !
    O zi faina tuturor !

  3. raluca Reply

    @ Lady: apai eu sper sa fim mai multi din 12 A care sa-i calcam pe urme. si sa le facem mai adanci 😀 facem planu la intalnirea de 10 ani

    @ Cristian: multam de urare. si pentru gandurile frumoase.

  4. Tim Reply

    Hmm, sa dau coltu’… sa nu mai vad atata amar de prostie orange in tarisoara asta ce e moarta… Cam asta e de zis, nici nu mai vreau sa treaca inca 30 de ani peste mine…

  5. gabytza Reply

    Isi aprinde si ea o tigara.
    – Cum te vezi peste 5 ani?
    – La fel de tanara ii raspund…si mai matura…matura sexual nu mintal 🙂 ,ii raspund
    – Dar peste 10?
    – Ma vad luandu-o din nou de la inceput, intr-un loc nou, cu oameni noi si aer strain.
    – 20?
    – Inteleapta.
    – 30?
    – Moarta. Urasc ridurile si pielea lasata. voi cum va vedeti peste 5,10,20,30 ani??

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *