Ideea postului ăstuia a pornit de la un comentariu de la posturile anterioare. Una din cetitoare spunea că nu-i place concurenţa, că îi e frică de învingere. Şi m-am gândit să vă împărtăşesc ceva ce am auzit de la un profesor, în timpul unui speech.
El a zis aşa: Marea greşeală pe care o fac dascălii în educaţia tinerilor e că le spun adesea- Uitaţi-vă bine în stânga şi în dreapta voastră. Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Majoritatea însă vor rămâne mediocri. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.
Adevărul este însă altul. Lor trebuie să le fie spus: Uitaţi-vă bine în oglindă! Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.
Şi m-o pus pe gânduri. Că poate e într-adevăr mai productiv să lupţi mereu cu tine decât să fii mereu în întrecere cu alţii. Şi mă bucur că eu am cam fost crescută în spiritul ăsta. Mi-amintesc de colegi supăraţi de fiecare dată de note niţel mai mici, pentru că ştiau tirul de întrebări de urma acasă: Da cutărescu cât o luat? Da ixulescu?
Eu n-am avut niciodată parte de asta. Eu doar ştiam că dacă nu iau note mari, o să-mi cumpere tata gâşte şi mă trimită la câmp cu ele.
Amu nu zic că nu-i bine să te raportezi la alţii. Da dacă o faci în mod obsesiv, rişti să te îndepărtezi de la adevăratul sens al întrecerii: să te întreci mereu pe tine însuţi/însăţi.
da asa este … daca avem ceva de demonstrat asta trebuie noua in primul rand sa ne dovedim ca suntem capabili … cea mai dificila lupta nu este cu cei din jurul nostru ci cu noi… trebuie totusi un echilibru sa il gasim astfel incat sa nu cadem nici in extreme!
:)ai foarte mare dreptate…cunosc seria de intrebari…cunosc indoctrinarea…dar…nu cred ca a fost facuta intentionat..adica vreau sa cred asta:)…dar…infrangerea e tot infrangere…chiar daca pierzi in fata altora sau in fata ta…esecu e o drama mare..a nu se intelege ca nu imi plac provocarile sau ca nu imi place sa risc…imi place viata cu tot ce e in ea..bune si rele..asta ne defineste in final ca oameni,mari sau mici:)
buna idee….. dar ma gandesc ca mai trebe combinate din cand in cand…..(daca nu te uiti in jur poti pierde contactul cu realitatea) 😀
” Eu doar ştiam că dacă nu iau note mari, o să-mi cumpere tata gâşte şi mă trimită la câmp cu ele. ”
M-ai facut sa zambesc ! Mie imi spunea tatal meu ca daca nu invat ca sa pot realiza ceva in viata nu este nici o problema ca sunt vaci destule la tara care ma asteapta ca sa am grija de ele . :))
E cu dus intors…. Dar si cand alt cap luminat (da, si eu sunt unul, ce dracu… si modest, maxim ar zice Dan) lua o nota mai mica si eu una mare o dadeam pe “Da…dar sa stii ca ala a luat 7!!!! Si io 10! Scoate banu!” Citisem undeva recent un articol interesant despre psihopupu pentru copiii din ziua de azi si ziceau specialistii acolo ca e recomandat sa gasim stimulente alternative pentru educatie. Degeaba rupi copilu in bataie cand ia o nota proasta ca s-ar putea sa-ti dea un glontz dupa ce fumeaza niste etnobotanice d-alea… Si ei recomandau cash rewards. Citesti o carte, ia 10 lei. Iei note bune la teze, ia meleonu. Mi se pare un approach foarte bun. Invata jegu de copchil puturos sa invete pt bani, pentru ca apoi sa lucreze pt bani si tot asa. Plus ca daca ai banii castigati prin truda…altfel ii cheltui. Io sunt generos doar cu banii parintilor 🙂
A..uitasem esenta postului. Eu lucrez foarte bine si cu randament maxim, am zis, cand sunt contra cronometru sau concurez cu cineva. Intotdeauna am concurat pe diverse posturi, iar cand am ajuns sa nu mai concurez…. sa zicem ca sunt la zi cu House, Lost, Smallville, etc. Ma mai gandesc ce vroiam sa zic si revin.
Majoritatea părinţilor işi cresc puii după matriţe vechi, depăşite…. nu există o şcoală ptr părinţi. Să raportezi totul la cei din jurul tău e o mare greşeală după părerea mea. E musai să te cunoşti foarte bine şi evident, doar aşa, iţi vei găsi calea 🙂 O primăvară frumoasă vă doresc !