Despre complimente vorbim azi.
Nu sunt o frumuseţe de catalog, iar multora le e greu să vadă orice fel de frumuseţe fizică în mine. Tocmai de asta am avut de-a lungul vremii mari dificultăţi în a accepta un compliment.Eram pregătită să primesc orice replică răutăcioasă, dar pentru complimentele sincere chiar nu aveam răspuns.
M-a învăţat un bărbat cum se face: se acceptă. Se spune mulţumesc şi se zâmbeşte sincer. Aveam înainte tendinţa să mă scuz, să pun la îndoială, să zic că nu-i aşa sau mai rău, să şi ironizez pe cel ce-mi adresa aprecieri.
Am avut momente jenante şi când am adresat la rândul meu complimente. Un flăcău s-a uitat la mine, a zâmbit frumos şi a zis: Mulţumesc! Mi-au mai spus-o şi altele.
În principiu le fac privind omul respectiv în ochi şi spunând ceva în ce chiar cred, zâmbind în acelaşi timp ca să creez un sentiment de confort, pentru că ştiu că nu atât de uşor să auzi ceva frumos. Nu ştiu de ce, dar unii dintre noi primesc mul mai bine jignirile decât aprecierile sincere.
Să învăţăm aşadar să formulăm şi să primim complimente.
Mai aveţi idei de bune practici în materie de cum se dă şi cum se ia un compliment?
true.. eu nu stiu nici sa iau nici sa dau… si e grav:) dar exersez..cheia e sa fie sincere
@ Alexandra: exersăm şi trecem şi peste asta