Fericită

Braşovul m-a făcut fericită. Dincolo de Biserica Neagră, strada Sforii, Prima Școală Românească, Casa Sfatului, Biserica Sf. Nicolae, am descoperit un Braşov romantic, pierdut în alei înguste, cu beciuri din care răsună câte un pian agitat, sau o vioară năvalnică. Am descoperit ş linişte, mâncare bună, lumină de felinar, privilegiul de a privi oraşul din turn, la ceas târziu al nopţii, de a vedea fără să fiu văzută, de a şopti fără să fiu auzită…

Am tras de urechi un căţel la 957 m altitudine, pe Tâmpa, m-am simţit prinţeasă în timp ce urcam pe scările secrete ale castelului Bran, am aflat că prima scriere românească, manualul şcolar Omiliarul (sec. XI-XII) avea 750 de pagini, din care 250 doar despre Virtute. Cred că dac-ar fi din nou tipărit, ar rămâne acum 500 de pagini.

Am admirat cu mândrie patriotică însemnările originale ale lui Porumbescu şi am ascultat un domn vorbind cu patos despre valori neştiute ale neamului românesc.

M-am întors în Bucureşti cu ochii zâmbitori, extaziaţi de ce-au cunoscut în aste două zile Şi cu flori multe, roşii, abia culese ce-or să-mi amintească de-o seară frumoasă în Braşov.