Nemuritor, inegalabil, inconfundabil.
Nici una din petrecerile la care am dănţuit până dimineaţă n-ar fi lăsat aşa frumoase amintiri în inimioara plină de jale şi dor de n-ar fi fost cântecele maestrului.
Departe de a fi doar muzică de pahar, muzica lui Gică Petrescu e pentru mine muzică
- de dragoste,
- de veselie,
- de supărare,
- de nesomn,
- de stres dinainte de examenul la econometrie,
- de amintiri,
- de nostalgie,
- de tinereţe,
- de ceas târziu al nopţii
- de învigorare dimineaţa
- de singurătate
- de dans
- de extaz
- de…….de toate.
Puţini ştiu că maestrul a compus şi interpretat peste 1500 de cântece (mai multe detalii aici). Puţini reuşesc să aprecieze valoarea unui asemenea mare om.
Urmăream fascinată înregistrările cu cântările lui şi am jurat că orice aş face în viaţa mea, vreau şi trebuie să fac cu aceeaşi bucurie şi poftă ca şi cea pe care am regăsit-o în ochii dumnealui.
Îmi doresc cu ardoare să ajung să-mi fac meseria veşnic c-un zâmbet larg în privire, lumină pe buze şi scântei în inimă.
Una peste alta, econometria vine fioroasă luni dimineaţă şi îmi mai alung durerea cu vocea maestrului, lucru pe care îl recomand şi domniilor voastre, oricare v-ar fi durerea.
beau beau beau !!!
toarna, toarna.. toarna leantzo, toarna 🙂
beau beau in hardd rock
si fac si poze cu tine, david 😛