Programul a luat sfârşit, ieri a avut loc conferinţa de final, în care concurenţii au adresat întrebări unor antreprenori trecuţi prin focurile vieţii, iar căştigătorii au fost premiaţi.

Nu am fost printre cei trei, din mai multe motive. Unul din ele ar fi că am scris planul de afaceri pe fugă şi l-am predat cu întârziere. Al doilea ar fi că stau prost de tot cu previziunile financiare şi bucata asta a fost punctată foarte slab. Pe de altă  parte, unii membri din juriu mi-au spus clar că ce vreau eu să fac nu e pentru bani, ci pentru a-mi astâmpăra o poftă. Site-ul va fi lansat în maxim două luni şi se adresează celor pasionaţi de multiculturalism. Nu mă aştept să dau lovitura, nu mă aştept să am mii de vizitatori unici pe zi, dar  mă aştept să fac ceva bun pentru o mână de oameni. Un alt membru al juriului mi-a mărturisit că i-a plăcut mult ideea şi că a simţit în fiecare rând pe care l-am scris pasiunea unei ONGiste, ceea ce pe mine o să mă facă să dorm liniştită noaptea. Mai multe despre proiect, curând.

Căştigătorul acestei ediţii este Teodor Mincu, cu proiectul Doctor Bun, afacere deja lansată.

Am adresat stimabililor antreprenori prezenţi întrebarea care mă macină de demult (vezi postul ăsta) şi anume ce anume îi motivează pe  oameni în ceea ce fac pe plan profesional.

Răspunsurile au fost dine cele mai diverse:

  • Petru Păcuraru, managing partner la HDPI, a spus zâmbitor că pe el îl motivează faptul că antreprenoriatul îl face să se simtă un mic Dumnezeu
  • pe Wolfgang Klaar, HR Consulting Partner la Donau Consult, îl motivează gândul că poate dezvolta oameni, fiind antreprenor.
  • Radu Limpede a scos în evidenţă aceeaşi capacitate de a ajuta alţi oameni şi în plus, îl motivează faptul că e mulţumit de ceea ce face.
  • Ciprian Gavriliu a spus că sentimentul de libertate e ceea ce-l motivează pe el în fiecare zi
  • Bobby Voicu a pomenit şi el despre libertate şi mulţumirea de a face ce-ţi place şi s-a distrat copios la auzul celor trei factori motivaţionali enumeraţi de mine. În plus, Bobby Voicu a atras atenţia asupra a trei aspecte care trebuie cunoscute înainte să devii antreprenor: 1. Ca antreprenor, o să fie şi momente când o să mori de foame. 2. Ca antreprenor, o să munceşti uneori mai mult decât toţi angajaţii la un loc, mai ales de sărbători.  3. Ca antreprenor, o să ai idei geniale când o să fii cu un picior în groapă şi de asta e bine să ieşi din zona de confort cât mai des cu putinţă.

Tineri Antreprenori a fost pentru mine un prilej să cunosc oameni inteligenţi şi charismatici, să fiu mentorată de oameni foarte competenţi în ceea ce fac, să îmi clarific ideea care mă bântuie şi să încep să acţionez. (Domeniul e deja cumpărat, iar documentul cu idei e din ce în ce mai mare).

Vă sfătuiesc să încercaţi la anul, dacă aţi lansat de curând sau doriţi să lansaţi o afacere şi vreţi să evitaţi capcanele subtile ale oricărui început.

Organizatorilor le transmit felicitări pentru idee, respect pentru orele dedicate cauzei şi putere de muncă pentru ediţia viitoare, unde le sugerez să gândească un program de mentorship ceva mai intens, de tipul o săptămână petrecută într-o locaţie anume, alături de mentori, în care tinerilor antreprenori li se cere să întrunească planul de afaceri, pornind de la o bază teoretică comună (seminarii, workshopuri etc..)

Written by raluca

În cautare de întrebari bune

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *