Întrebări pentru orientarea proprie

Întrebările pentru sine de calitate bună și adresate la momentul potrivit funcționează ca un sistem de navigare performant prin spațiu și prin timp și prin relații de orice fel. Ne duc unde ne-am propus să ajungem și ne conduc pe drumul optim. Au și rătăcirile farmecul lor, dar când vine vorba de gestionarea propriilor emoții în situații critice, prefer rute precise în locul unor căi încurcate, care poate par mai fermecătoare, dar e o aparență înșelătoare.

|||

Pentru mine această serie de întrebări de calitate apare aproape instantaneu (pentru că m-am educat cu sârguință și nu pentru că s-a întâmplat natural sau pe calea norocului) atunci când sunt în fața unei situații care mă enervează / frustrează:

• Pot să schimb situația aceasta?
  1. Dacă da, atunci ce am de făcut?
  2. Dacă nu, atunci pot să o accept?

Dacă nici nu pot schimba și nici să accept, atunci singura cale e să o abandonez, să mă extrag cât mai rapid de acolo. Opțiunea cea mai cruntă e nici să nu pot schimba, nici să accept, nici să nu plec – rămân într-un fel de purgatoriu emoțional, iar suferința continuă duce în timp la senzația de neputință și convingerea că nu mai am acel sense of agency la care țin atât de mult. Vă zic în cunoștință de cauză, cunosc intim purgatoriul acesta și mă bucur că în perioada aceasta a vieții mă simt mai bine echipată ca să-l pot evita mai des.

|||

Mai am o serie de întrebări (mi-a reamintit de ele zilele trecute un prieten), însă acolo încă depun efort să le accesez exact în momentele esențiale, de obicei vin ca reflecții ulterioare, când analizez ce s-a întâmplat deja și mi-ar fi plăcut să reacționez diferit. Work in progress pentru mine, nu mă plictisesc – și poate vă inspir și pe voi.

Și întrebările acestea (nu mi-e clară sursa originală – sunt asociate unor învățături religioase/ au la bază și un citat din Socrate) trebuie adresate înainte să spui ceva – și funcționează ca un filtru pentru sine din care să reiasă dacă e bună decizia de a spune ceva sau e mai bună alternativa tăcerii. Iată-le:

1. Ce urmează să spun e adevărat?
2. Ce urmează să spun e necesar (să fie știut/ exprimat)?
3. Ce urmează să spun e binevoitor? (așa am tradus eu kind)
4. Ce urmează să spun e mai valoros decât liniștea pe care o va distruge/ liniștea ca alternativă?