Cam aşa se traducea ce scria sub numele meu pe eticheta pe care am purtat-o la Gala BOS. (M-am chinuit câteva ore bune ca să găsesc un nume cât mai altfel pentru departamentul de Relaţii Internaţionale pe care voi renunţa să-l conduc în câteva zile … A ieşit BIRD- BOS International Relations Departement iar eu m-am ales cu plăcerea de a striga PĂSĂ pe fetele din BIRD, fără ca vreouna să se supere :D)
Am sărbătorit alături de BOSuleţi vechi şi noi, alături de parteneri actuali şi potenţiali 8 ani de activitate intensă, faptul că am adus JADE în România şi mai ales un viitor luminos pentru BOS.
A fost ultimul eveniment în formula actuală BOS, moment de mare încărcătură pentru mai toţi membrii Boardului de conducere, pentru că majoritatea terminăm facultatea anul ăsta şi renunţăm la activitatea de voluntariat.
A fost unul din cele mai emoţionante discursuri pe care le-am ţinut, tocmai pentru că ştiam că e ultimul pentru BOS.
A fost moment comic pentru că ne-a luat vreo 10 minute să aprindem artificiile din tort, un prieten de-al meu fiind geniul care s-a prins cărui capăt trebe dat foc. (şi da, erau doar două :D)
A fost petrecere mare după şi a fost sentiment de mulţumire şi bucurie că fac parte din aşa o echipă.
Felicitări! Mulţumesc!
ce de buneeeeseeee unde fac signup ?
Bravo!
@ Cristi : signup se face la mouse@ bos romania 😀