Am fost la Vatra-Dornei week-endul trecut. Încerc să nu las un an să treacă fără să revăd Marianele. Pe toate veveriţele din oraş le cheamă aşa şi nimic nu-i mai plăcut decât o ceată de ştrumfi cu nuci în mânuţe care strigă piţigăiat : MAAAAARIAAAAANAAAA.
Ochi jucăuşi, urechi pufoase, cozi stufoase şi mult curaj veveriţesc: dacă ai suficientă răbdare, poţi să vezi toate astea de aproape. Hoaţele adoră turiştii binevoitori şi mai ales nucile din palma lor, pe care vin singure să le ia.
Pe aleile parcului se plimbau nestingheriţi doi căluţi mândri, o broască orăcăia veselă pe scările din faţa restaurantului, iar vaca din tufişurile cu zmeură ne–a privit cu îngăduinţă. Nici greierii nu s-au supărat că am împărţit pentru o vreme aceeaşi iarbă.
Copacii însă au plâns! sus, pădurea era murdară de prostia celor care au lăsat gunoaie în urmă.
DESTIN IMPLACABIL: din pământ venim, în pământ ne întoarcem!
BLESTEM: fie ca pământul să vă primească flămând între pet–urile şi ambalajele de plastic pe care voi înşivă i le-aţi dăruit în momente de supremă neghiobie.
Izvoarele îs la fel de reci şi grăbite, iar limpezimea lor încă spală păcate.
la varsta ta sa traiesti din amintiri … de neconceput …. la varsta ta trebuie sa-ti faci amintiri pentru viitor nu sa stai acasa …
marea te cheama la eaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !
dragul meu dan, atât de mult mi-aş dori în clipa asta să numărăm nisipul şi sirenii eşuaţi încât îţi promit solemn că nu mai ratez nici o plecare de azi înainte, cu condiţia să-mi cedezi şi mie un acvariu când mă dau ai mei afară din casă, sătui de-atâtea excursii.
promisiuni desarte …
pe cuvântul meu de mincinos, dane 😀