În vremuri grele de licenţă, simt nevoia mai acută ca oricând să am păreri. Şi mă văd aproape zilnic cu prietenii mei care au şi ei păreri. Mai tot timpul. Consider că suntem oameni îndeajuns de inteligenţi încât să emitem judecăţi cam despre orice, dar azi, la o oră tare târzie, ne-au secătuit ideile.
Şi eram noi, cuminciori la o masă într-o crâşmă obscură, am pornit un subiect şi apoi s-a făcut linişte. Muzica vidului îmi suna în urechi. Nu mai aveam păreri. Nici eu, nici ei. Şi unul din ei a tranşat situaţia aşa cum orice beţiv care se respectă ar fi făcut-o.
A zis în scârbă: Să-i ia dracu pe toţi! şi a dat repede pe gât o gură de Nestea, întocmai cum într-un birt sătesc cel mai de seamă om de la masă ar fi înjurat cu sete sistemul şi-ar fi băut repede o sută de secărică, ca soluţie ultimă la orice problemă. Iar noi am probat tacit, cu gesturi umile din cap ca şi cum am fi înţeles cocncluzia…
ipse dixit
dar cand te duci de 3 ori cu un cuprins la prof si itzi spune ca e ok..
si a 4-a oara..dupa ce termini 2 capitole, itzi spune ca totusi nu e bine de ce sa ii ia dracu pe toti si nu doar pe unii/ unul….
iti dai seama ce-ar iesi daca ei ar avea timp s-o arda dubios pe bloguri si twitter ? 😀