M-am născut într-o familie de intelectuali fără diplome.Şi de la ei am învăţat întâia oară că o diplomă agăţată de gâtul unui măgar pe care scrie ARMĂSAR nu-l face pe acesta din urmă mai presus de un măgar ordinar. Îi doar o bucată de hârtie, o etichetă mirosind încă a şpăgi şi alte favoruri ce-au fost făcute în scopul nobil al obţinerii ei.

Şi totuşi, viaţa e parşivă. Şi fără nemernicia aia de diplomă e greu să răzbaţi, pentru că indiferent ce şi cum faci, or s-apară mereu mucoşi cu diplome cumpărate, să-ţi fluture în faţă falsa lor supremaţie.

Şi soluţia e să ai şi tu diplome. Preferabil necumpărate.

Aşa că am învăţat mereu. Aveam numai de 10 şi tata nu mă felicita. Cel mult îmi zicea că-s tocilară. Şi asta m-a motivat să-mi dezvolt şi o altă inteligenţă. Aia practică. Că de teorie e plină lumea. Şi-s mulţi ăia ce termină cu 10 da-i calcă maşina că n-au ştiut unde să se uite întâi- stânga sau dreapta- înainte să treacă strada.

Iau note mari pentru că pot şi mi-e relativ uşor să fac asta, nu pentru că mi-aş irosi viaţa învăţând. Vreau diplomă pentru că viaţa mi-o cere. Dar în afară de asta caut să excelez şi în şcoala vieţii. Care-i şi ea plină de nedreptăţi şi de şpăgi, o junglă cosmetizată. Dar acolo nu-ţi mai poţi permite să fii corigent.

Mă sperii când văd copii mari, incapabili să-şi rezolve singurei problemele. Copii cu note mari şi posesori de diplome care-o vor pe mama la cea mai mică neînţelegere. Pe undeva e vina părinţilor. Că au cocoloşit mai mult decât necesar. Dar e şi vina copilului în cauză. Că la 20 şi ceva de ani e timpul să înveţe să ia decizii. Şi dacă ele-s proaste, să nu aştepte să repare alţii greşelile.

Încurajez mai degrabă note mari în şcoala vieţii decât 9 şi 10 la liceu sau mai apoi la facultate. Dacă de întâmplă amândouă, cu atât mai bine.

Mă sperii de tinerii generaţiei mele şi de tinerii ce vin din urmă. Oameni ce li se oferă mai mult decât le trebuie, oameni ce nu învăţă să se acomodeze ci cer mereu mediului să se acomodeze cu ei. Copii ce-l supără pe Darwin când refuză să înţeleagă că nu cei mai deştepţi reuşesc, ci cei care pot să se adapteze.

N-am să schimb gândiri comuniste împământenite de zeci de ani, dar am să-i fac poate, măcar pe unii să se îndoiască. Să se întrebe: eu chiar îs ce-mi scrie pe diplomă? Şi dacă nu, ce pot să fac în privinţa asta?

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 2 comments

  1. krossfire Reply

    Da bre, esti fata desteapta. Cand inveti ca ceilalti te vor vedea asa cum ii inveti sa te vada nu o sa mai fi considerata niciodata tocilara .

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *