Prolog

Mama citeşte bine oamenii şi cred (sper) că măcar o parte din inteligenţa ei emoţională şi-a găsit o cale şi către mine. Îmi place s-o ascult când îmi spune poveşti de viaţă şi când surprinde cu uşurinţă doar esenţialul despre oameni. Acum ascult cu admiraţie, însă îmi aduc aminte din copilărie că eram mai degrabă intrigată, mai ales când auzeam de câte cineva că are şcoala vieţii. Eu aveam note bune la şcoala mea, îmi plăcea acolo, mă întrebam în gând dacă la fel oi fi şi cu şcoala vieţii, despre care mama îmi spunea că o să înţeleg eu mai târziu ce înseamnă.

M-am făcut mare între timp, acum aud de şcoala vieţii şi, mai nou, de street smart. Cam totuna, aş zice eu. Nu le înţeleg pe deplin pe niciuna. N-am timp prea mult de studiu şi sunt în sesiune mereu. Notele vin uneori şi la ani distanţă…


 

|||

De la Zoso am învăţat să citesc pe Andreea şi de la ea am aflat că un soi formal de Şcoala Vieţii există. S-a făcut în Londra, se cheamă School of Life, organizează workshops acolo pentru oameni care vor note mari şi-n ale vieţii şi vinde cărţi şi alte produse către oricine de pe glob.

 

Mesajul, de fapt 

Mi-ar fi plăcut să fi trecut prin vreo şcoală în care să învăţ cum e cu prieteniile, cu alegerile dificile în viaţă, cu dramele care inevitabil poposesc şi în viaţa mea, cum să mă lupt cu problemele dinăuntru înainte să vreau să le rezolv pe ale lumii. Evident că şcoala aia n-o să se facă vreodată, că vieţii îi place joaca, tensiunea, să te seducă şi să te lase să crezi că eşti stăpân pe ea, deşi ştie – şi uneori chiar o face – să te răstoarne într-o clipă. Te şi ridică la loc, dacă vrea. Te prinde într-un dans în care te conduce, dar e şi un secret aici: acceptă cu graţie să preiei controlul când te simţi pregătit.

Şi mi se pare că Şcoala asta din Londra a dezvoltat nişte cursuri şi jocuri şi cărţi care te-ajută să recapeţi control, ajutându-te să te cunoşti, să înţelegi cum e ritmul tău, care e dansul tău cu viaţa. Andreea povesteşte aici cum a fost la un curs, iar eu vă recomand newsletterul lor şi vă zic şi câte ceva din cărţi – care sunt de multe ori colecţii de idei ale unor gânditori faimoşi şi studii de caz bine documentate:

  • Oliver James, Cum să-ţi dezvolţi sănătatea emoţională
    • Sunt cinci elemente cheie ale sănătăţii emoţionale (detaliate şi exemplificate în capitole separate):
      • Înţelegerea de sine (ce simţi, ce gândeşti, cum te comporţi)
      • Capacitatea de a trăi în prezent
      • Relaţiile armonioase, reciproce (interacţiune asertivă cu alţii, nu pasivă, nu agresivă)
      • Autenticitatea (să trăieşti viaţa după propriile tale valori, adică trebuie să le şi defineşti înainte)
      • Joaca şi vivacitatea (să abordezi viaţa cu bucurie)
    • Către finalul cărţii cititorul e invitat să-şi facă exerciţiul despre propria sa moarte: să-şi închipuie ce vor spune cei ce se adună la înmormântarea lui. Ce vor admira la el/ ea, ce-i vor reproşa, ce nu vor spune, dar vor exprima în priviri. Iar urmarea exerciţiului e clară: dacă ştii ce îţi vor reproşa că n-ai făcut, deşi aveai talentul/ puterea să o faci şi dacă ştii că vrei şi tu să faci…atunci apucă-te de azi.
  • John Paul Flintoff, Cum să schimbi lumea
    • P. 20. Un citat din Ghandi: “Atunci când sclavul hotărăşte să nu mai fie sclav, el încetează să mai fie sclav, cătuşele lui cad. Se eliberează şi le arată şi celorlalţi calea”
    • P.31. Despre o suferinţa majoră: “e un proces în cinci paşi, care poartă denumirea de cercul durerii Kubler-Ross: negare, furie, negociere şi depresie, urmate de instalarea păcii pe care o aduce cu sine acceptarea”
    • P. 34. Exerciţiu de autocunoaştere: “Încearcă să scrii zece răspunsuri diferite la întrebarea Cine sunt eu?
    • P. 35. Încă un exerciţiu. Întreabă-te Ce-mi face plăcere? apoi De ce? Apoi uită-te la răspunsul scris şi mai întreabă-te o dată De ce?. Şi la final, încă o dată De ce?
    • P. 107. Citat din Raymond Williams despre o realitate sumbră cu care te confrunţi: “Cheia este nu să faci disperarea convingătoare, ci să faci speranţa posibilă”
    • P. 136. Citat din Edmund Burke despre puterea de a te mobiliza, de a face ceva: “Nimeni nu a făcut o greşeală mai mare decât cel care nu a făcut nimic deoarece nu putea face decât puţin” 
    • La final cartea prezintă 198 moduri paşnice de a genera schimbări.Lista întreagă e şi aici
  • Christopher Hamilton, Cum să facem faţă dificultăţilor 
    • P. 10. Blaise Pascal spunea că “Motivul pentru care oamenii sunt nefericiţi e că nu sunt în stare să stea liniştiţi, singuri, într-o cameră. Dacă încearcă, devin acut conştienţi de golul vieţii, se percep pe ei înşişi ca pe nişte vase goale care nu-şi pot îndura propria lipsă de conţinut. De aceea căutăm mereu ceva care să ne distragă atenţia. Avem nevoie să ne ocupăm timpul.”
    • P.54. “E foarte probabil că iubirea romantică nici n-ar exista fără contribuţia substanţială a imaginaţiei, care investeşte în persoana iubită o încâlceală de speranţe, dorinţe, nevoi şi temeri care, uneori, nu mai au nimic de-a face cu individul în cauză. Iar dificultatea nu ţine de faptul că imaginaţia are şi ea un rol în eros, ci de faptul că ne poate orbi.”
    • P. 61 “Aristotel identifica trei baze ale prieteniei: folosul, plăcerea şi virtutea sau bunătatea împărtăşite. Unele prietenii se clădesc pe faptul că prietenii îşi sunt de folos unul altuia […]. Al doilea tip de prietenie de bazează pe plăcerea comună, cum e cazul celor care urmăresc sau practică un sport împreună. Ultimul tip de prietenie e, spune Aristotel, cel mai bun: e prietenia desăvârşită
    • P. 132 Pledoarie pentru scepticism, pentru deschidere către păreri diferite de ale noastre: “Cum aminteşte Cioran, istoria e un teatru al suferinţei neîncetate, provocată de oameni lor înşişi şi celorlalţi fiindcă (sau, în orice caz, în mare parte fiindcă) mereu au existat indivizi convinşi că ei cunosc adevărul, care au încercat să-i convingă şi pe ceilalţi să fie de acord cu ei.”

Bonus: Nu face parte din seria asta de cărţi, dar mi-a plăcut mult o idee din altă carte citită recent:

  • Fausto Brizzi, O sută de zile de fericire (e povestea unui om care află că mai are 100 de zile de trăit şi hotărăşte să fie fericit în loc să fie chinuit de gândul morţii care se apropie)
    • P. 272 “Spunea Marcello Marchesi: <Important e ca moartea să ne găsească vii!>. Nu-mi mai aminteam această frază. Dar e foarte frumoasă. Poate cel mai frumos aforism din toate timpurile, pe care si Oscar Wilde l-ar invidia. E întocmai filosofia pe care o urmez în aceste zile. Poate ar trebui să fie filosofia care să îndrume orice acţiune a noastră, la orice vârstă.”

 

Epilog 

E clar că viaţa nu se învaţă din cărţi, dar cred că o aplecare spre autocunoaştere ar fi cel mai bun lucru care s-ar putea sădi încă din copilărie. Într-o lume ideală, părinţii ar fi suficient de echilibraţi cât să-şi încurajeze copiii să facă asta, iar în şcoală, pe lângă matematică şi limba română, s-ar strecura şi ore de înţelegerea şi gestionarea emoţiilor, de ce înseamnă o relaţie de prietenie sau de iubire de calitate dar şi ore de vise, de imaginaţie. Şi am hotărât că schimbarea începe de la mine :P. Dedic eu mult timp să mă cunosc, vă zic şi vouă ce mi se pare mai interesant din ce descopăr, apoi am să hrănesc preocuparea asta şi peste tot în lume 😉

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *