Ticuri verbale

Curs liniştit la A.S.E. . Destul de interesant. În spatele meu, Diana. Care număra. Continuu. Ce?

De câte ori zicea proful “da?” ! Greşeala ei? Că mi-a spus ce face.

10 secunde mai târziu, număram. Fiecare frază, idee se termina cu “da?”. Eu vreau să vă notaţi asta, da? e noţiune simplă, da. Cu termenii aceştia veţi opera dumneavoastră, da?

Acumaaa, ce să zic?? Am şi eu ticul meu…. încep des frazele cu “acumaa”, fixaţie pe care am conştientizat-o după o emisiune la radio. Prietenii ajunseseră la vreo 20 şi ceva de “acuma” numărate în interval de o oră.

Un prieten e simpatic că zice des: “m-ai înţeles? mă înţelegi?”

Şi mai sunt acei oameni care pun mereu întrebări şi răspund singuri. Dar fac asta într-o manieră cel puţin ciudată. “Ce-am făcut azi? Am fost la serviciu. De ce m-am supărat? Că n-ai sunat să spui că nu mai poţi veni! De ce-ţi zic asta? Ca să nu mai faci pe viitor!”

De ce-am scris despre asta? Ca să reamintesc că ticurile mă împiedică să mă concentrez la ce spune cel din faţa mea. Mi se pare mai important să număr.

De ce am pomenit de Diana? Că din cauza ei n-am mai înţeles nimic din curs.

De ce mă opresc aici? Devine penibil.