V-am povestit acu ceva vreme că anul acesta sunt printre participanţii la programul Tineri Antreprenori, fiind selectată în urma unei aplicaţii online şi a unui interviu foarte interesant. Motivul prezenţei mele între atâţia tineri fromoşi şi inteligenţi este în primul rând faptul că şi eu îs tânără şi fromoasă şi inteligentă şi apoi că, la fel ca şi ei, am o idee de business. Cu puţin noroc şi cu sprijin moral din partea mentorului meu am să reuşesc să lansez afacerea până la finele anului.
Până atunci, mă hrănesc spiritual şi intelectual cu idei sclipitoare, cu prezenţe distinse în jurul meu şi cu oportunităţi pe care încerc să le fructific continuu.
Următorul eveniment la care voi participa este Conferinţa de final, care va avea loc pe 5 iunie şi am plăcerea să vă anunţ că e un eveniment deschis, la care pot porticipa şi domniile voatre. (daţi click pentru detalii)
Printre lucrurile foarte bune care mi s-au întâmplat e că l-am cunoscut mai îndeaproape pe Tudor Maxim, unul dintre organizatori, şi am descoperit că avem acelaşi trecut nobil: venim di la Botoşani. L-am cunoscut şi pe al său câine fioros şi simt că e începutul unei relaţii de lungă durată, pentru că are o privire blândă şi inteligentă şi pentru că în general tind să mă apropii de ce mi-e teamă 😀
*Recomand un post frumos despre Botoşani, scris de Tudor, şi promit că am să scriu şi eu unul asemănător cândva: Bucurii Provinciale.
Mai exista si alte ajutoare pentru strat-upuri dar da, si eu am o idee de afacere dar inca nu am experienta si oamenii alaturi de care sa o pun in practica 🙁