Am iubit mereu oamenii, deşi s-a întâmplat câteodată să fiu trădată de unii apropiaţi mie. Nu găsesc nimic mai plăcut pe lumea asta decât să petrec timpul în compania oamenilor şi să fiu înconjurată de ei. Îs un om sociabil şi atehnic. Reuşesc mereu să stric calculatoare, să distrug setările programelor şi asta mă face să mă tem de tehnologie. Reuşesc, în acelaşi timp, să citesc oamenii, să-i fac să zâmbească, să nu-i blochez sau stric şi asta mă face să mi-i doresc mereu alături.
Vineri voi pleca în Amsterdam, cu o bursă Erasmus. Aseară am decis să-mi văd mai toţi prietenii şi să dansez cu ei o noapte întreagă, de rămas bun. Le mulţumesc celor care au ales să se simtă bine alături de mine şi celor care au vrut, dar nu au reuşit asta. Apreciez adevăratele valori ale vieţii şi-mi iau prietenii oriunde, fie doar în suflet.
Mi-am amintit astă noapte că Doişpi A-u’, clasa mea din liceu, a fost una de mare expcepţie, că aceia mi-au fost anii cei mai frumoşi din viaţă şi că acolo mi-am format prietenii menite să dureze.
Am învăţat astă-noapte că o bomboană nu-i nicidecum doar ceva bunuţ şi mentolat, ci un întreg pretext pentru zeci de alte lucruri bunuţe.
Am dansat astă-noapte continuu şi am cântat alături de ai mei prieteni cât să ne ajungă măcar o săptămână.
Am admirat astă-noapte tinereţea şi strălucirea şi nebunia ei.
Am regretat astă noapte că or să fie 6 luni fără să-i văd şi fără să fac o horă cu ei şi fără să povestim până dimineaţa într-o crâşmă oarecare.
Îs ferm convinsă că investiţia în oameni şi în relaţiile cu ei e cea mai bună cu putinţă, regulile fiind puţine şi de bun simţ. Să fii om cu cei vor să-ţi fie oameni, să ierţi, să tolerezi micile greşeli care dau farmec vieţii, să împarţi emoţii puternice şi să dăruieşti fără pic de egoism zâmbete dezinteresate.
raluuuuuuu..si noi ne-am simtit bineeee…
doamne, nici nu-mi amintesc ultima oara cand am dansat asa de mult! cu siguranta nu o sa uitam prea curand noaptea asta.
dar lasa..trece repede semestrul 2…si te intorci la nooooi >:D
Ce citeste Vlad acum ? Valorile in perspectiva sociologica….si isi aminteste de examenul de miercuri.
Atata timp cat vei continua sa scrii pe blog, va fi bine 😉
Nice to bee there! (mai ales ca nu am mai fost intre atat de multe fete de la… )
bai super mega vaginal aseara… din plin… regret ca am plecat poate mai devreme decat ar fi trebuit, dar avand in vedere ca m-am sculat la 10 sa ma duc la munca, cred ca e justificat…. ce sa zic… vreau pozele, la mai multe show-uri de “gen”, sa ajungeti si sa va intoarceti cu bine si mai bogati in experienta de acolo si tu si vali ca sa incingem un alt show prin vama la vara si eu unul sper sa trec examenul de maine dupa mahmureala de azi……… ciaules!
@tatastrunf : hai ca parca nu e asa departe vara
@raluca: pe vremea bomboanele erau altfel, in alta ordine de idei , dupa aseara am luat hotararea de a gasi timp pentru niste promisiuni de demult si am zis sa-ncep cu tine …asa ca uite pozele
pozeleeeeeeeee !!!
thanks for being there, notalent369, gelu, tatastrunf and dan!
o sa continuu sa scriu atata timp cat or sa fie nemernici in viatza mea, Krossfire 😉
nemernici se gasesc. si nici nu trebuie sa-i cauti foarte tare. 😉
nemernicii sunt cei mai taaari!!!iti dai seama, daca nu ar exista, nu am avea injuraturi, nervi, par alb, si cine stie ce alte reactii!
pozele sunt mortale, le-as da foc daca as putea.
cine e krossfire?
si pentru ca pleaca vineri cu o bursa Erasmus in Amsterdam 😉 tin sa oficializez faptul ca Raluca imi va lasa in grija cana cu giRafe, lui Anca fardul negru, mie pe Diana, lui Anca SCAUNUL.. si toata lumea va fi fericita.. probabil Alexandrei ii va lasa patul pentru ca scrie in istorie ca trebuie sa fie al cuiva cuminte (lol) si blondut (saten deschis, tot acolo) ;)) speram sa nu se poticneasca in prea multe bomboane mentolate “bunute”… diana? :))
That’s why we love you!
Cand m-am intalnit cu baietii la metrou ca sa venim la show..stiam ca nu o sa fie nimic schimbat, si ca o sa ma simt la fel de bine cum ma simteam si acu ceva timp la super-petrecerile “doishpi a”…
Sa ai grija de tine, stiu ca nu o sa te schimbi, si sa aduci cu tine povesti faine sa ramanem cu gurile cascate.
asa, si bineinteles poza cu tigara in gura, altfel nu cred nimic.
te-am pupat!
mie nu prea mi-a mai mers netu in ultimul timp dar nu cred ca e prea tarziu acum sa spun ca intradevar m-am simtit si eu bine in acea seara si cu toate ca nu pot spune ca am cunoscut-o prea bine p raluca (fiind doar colegi de serie) e o pers deosebita(in sensul bun :D) si k acum la cursuri lipseste acea pata de culoare p care ea o data de ea…