Nu-mi plac oamenii ameţiţi şi aş înnebuni să fie nevoie să lucrez cu cineva zăpăcit. Tocmai de aceea, fiecare zi care trece şi în care încă mă mai suport e o victorie a vieţii. Toţi din jurul meu ştiu că în geantă, pe birou şi în jurul meu e dezordine. Nu mizerie, dar dezordine. Am susţinut mereu că în cap e totul organizat şi că în haosul aparent sălăşluieşte ordine desăvârşită.

Dar azi a fost tragic. Am făcut o oră pe drum, schimbând metrouri şi alergând cu limba scoasă ca să ajung la timp unde aveam treabă, am constatat cu stupoare că îmi uitasem acasă nişte hârtii esenţiale, am făcut încă o oră până acasă, înotând prin bălţile din Bucureşti şi înjurând şoferii care mi-au trimis pe pantaloni şi pe haină zăpadă neagră, proaspăt topită. Şi acasă am descoperit că în tot timpul ăsta aveam documentele cu mine, doar că nu am ştiut să caut. În Botoşani îmi uitam frecvent ghiozdanul, cărţile, geanta, portofelul, capul acasă dar în maxim jumătate de oră le recuperam, indiferent de colţul în care mă aflam al oraşului. Cum iarna nu-i ca vara, nici Bucureştiul ca Botoşaniul, iar şanse să mă fac om organizat când o să fiu mare îs slabe de tot.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 4 comments

  1. melin Reply

    si eu sunt zapacita. si uneori e tragic. dar am observat ca pana acum nu s-a intampla nimic grav din cauza asta. fie am foarte mult noroc, fie e dupa zicala berzei oarbe ii face dumnezeu cuib.
    oricum, atata timp cat nu moare nimeni din cauza ca uit, incurc, inteleg gresit ceva, orice, diverse, cred ca e inca bine 😀

  2. LadyBlu Reply

    nu ma mira deloc situatia …asta esti tu :P…
    dar intr-adevar, noi te iubim asa cum esti >:D

Leave a Comment

Your email address will not be published.