Revolte

Azi m-am înfuriat pe mine. Mi-am pirdut o căciulă la care ţineam mult şi pentru care am făcut destule sacrificii ca să mi-o pot cumpăra. Era o căciula de copii mari, cu doi ochi şi un nas imens cusute pe ea… Nu am plâns doar pentru că am pierdut o căciulă, ci pentru că el n-şpelea obiect la care ţin şi pe care îl pierd. Am şi o listă de 3 portofele pierdute, cu tot cu acte şi bani, câteva seturi de chei, un stilou, o pereche de pantaloni, o geantă cu tot ce era în ea, cărţi, fulare, mănuşi, umbrele etc..

Pe deasupra, am şi douăzeci de ani. Adică ar trebui să am o anumită maturitatea care să-mi permită să nu-mi uit capul pe undeva. Lucru care presimt că o să se întâmple curând. Mi-e ciudă pe mine şi mă gândesc că nu o să-mi pot educa vreodată copiii să fie ordonaţi, din simplul motiv că eu nu n-o să pot fi vreodată aşa.

E un haos la mine pe birou, în dulap, în cap, un haos care-i extrem de productiv şi ordonat în mintea mea. Un haos familiar şi confortabil pentru mine, un haos în care mă simt ca peştele în apă, dar e un haos care dă greş uneori. Cum a fost azi. Nici măcar nu ştiu unde am pierdut-o. Mi-am promis că de azi începând o să fiu ordonată. În câteva ore o să-mi încalc promisiunea. Mi-e greu să renunţ la un sti de viaţă…La o zăpăceală care mă face să fiu aşa cum sunt şi mi-e teamă că în ziua în care voi ştii în permanenţă unde-mi sunt toate lucrurile, mă voi usca şi mă voi preface în praf, ca o vrăjitoare învinsă de o poţiune ciudată…

Nu merit să am obiecte, pentru că le pierd. Cine mă cunoaşte îndeaproape ştie că mereu am preferat să investesc în oameni şi relaţii, mai degrabă decât în obiecte. Nu am lucruri de firmă şi nu-mi cumpăr decât strictul necesar pentru că lucrurile se degradează. Şi oamenii fac asta uneori, dar în cazul lor nu e un proces ireversibil. Dimpotrivă, degradarea lor poate fi rapid urmată de o revenire, de o dezvoltare armonioasă şi de o depăşire de sine, în sensul pozitiv.

Poate că îmi caut scuze, dar cred că ăsta e încă un semn. Că nu ar trebui să mă orientez spre altceva, decât spre oameni. Să am o meserie care să mă ţină numai între ei, pentru că obiectele mă neliniştesc. Şi le mulţumesc oamenilor din viaţa mea că nu se lasă pierduţi, deşi uneori îi uit şi pe ei. Nu ştiu ce îi ţine atât de aproape, dar sper ca acel ceva să nu piară vreodată.

Viperă….Văduvă Neagră…Şi-s multe alte nume ca s-o numească pe ea, femeia independentă care face de râs seminţia femeiască. Un prieten de-a meu îi zice şerpoiacă iar eu prefer s-o numesc perversă. Am să citez din înţelepciunea populară şi voi confirma că “aşa sunt femeiele, toate sunt perverse/ Vor numai bani, merg pe interese.” Versurile îs rupte dintr-o manea care mi-a agasat auzul o vară întreagă, acum ceva ani. V-am menţionat deja că vecinii mei ţigani sunt melomani cu gusturi fine şi deţinători de boxe puternice.

Atâta am reuşit să reţin din maneaua respectivă şi e admirabil că deşi nu ştiu multă carte, autorii respectivi au măcar şcoala vieţii. Şi se chinuie să împărtăşească cunoştinţele lor de până acum, dar am senzaţia că îs prea puţini ăia care chiar analizează versurile de manele, majoritatea doar repetă tâmp cuvintele.

Am avut neplăcerea de a cunoaşte personal câteva astfel de muieri descurcăreţe. Ele mugesc sus şi tare că se întreţin singure, că-s egale cu bărbatul, că sunt superioare altor cornute şi mai presus de toate că îs mândre de statutul lor.

Dregele mele, să lămurim ceva.

1. Dacă părinţii vă dau bănuţi ca să vă crească fundul mare iar voi vă permiteţi în felul ăsta să fiţi independente, atunci nu sunteţi independente

2. Dacă v-aţi găsit un bou care în schimbul unor orgasme vă plimbă de colo-colo cu maşina, vă dau să înghiţiţi şi mâncare printre altele şi vă dau liber la card, nu se cheamă că sunteţi independente.

3. Dacă v-aţi găsit mai mulţi boi care în schimbul unor orgasme mai mult sau mai puţin mimate vă mai dau un nişte bănuţi de-un suc, de-o pâine, de-un parizer, vă cumpără un cocteil la o petrecere şi vă plătesc taxiul dimineaţa când vă fugăresc din patul lor nu se cheamă că sunteţi independente. Nu se cheamă nici măcar că i-aţi prostit voi pe ei, ci ei pe voi. Ei vor râde cu măselele la vedere împreună cu prietenarii la o bere despre cum v-aţi prostituat pentru ceva de băut, pe când voi veţi ascunde faptul că v-aţi lăsat pipăite, muşcate, spurcate de ei şi le veţi mărturisi prietenelor voastre că “L-am prostit fată aseară pe ăla. Mi-a luat şi de băut, m-a dus şi acasă, mi-a cerut şi idu de mess.” V-aş ruga ca data viitoare fraza să fie completă…”L-am prostit fată aseară pe ăla. Mi-a luat şi de băut, m-a dus şi acasă, m-a lins şi pe sâni, m-a şi sodomizat, mi-a cerut şi idu de mess”

Uneori îs mândră că-s femeie da când mai întâlnesc câte-o endependentă de asta care-i feministă convinsă şi care în opinia ei joacă bărbaţii pe degete, mi se taie tot cheful de-a mai fi femeie. Şi mi-aş dori să le transform în văduve negre ca să ştie din timp partenerii ce-o să-i aştepte. O să-i pape de bani până la ultima suflare şi-apoi o să ragă că singure s-au descurcat mereu. Ei vor rămâne cu orgasmele, ele cu demnitatea de a se fi descurcat, eu şi altele ca mine cu ruşinea de a fi femeie.

• Uaminii care zic un rotund în loc de un cerc
• Fetili care se cred pe podium cân trec strada
• Un copil de 14 ani este suspectat că şi-a ucis şi îngropat prietenul de 13 ani. Detalii aici

Later Edit:

Ariciu, un cititor fidel al blogului, mi-a atras atenţia asupra unui alt eveniment tragic, pe care îl omisesem… Un bebeluş de trei luni a murit pentru că i-a fost administrată apă dintr-o fântână în care concentraţia de nitriţi era cu mult peste limita admisă. Mă tot gândesc cu câtă grijă stăteam atâtea mămăi pe lângă nepoată-mea, imediat ce s-a născut, câte articole citeam înainte de fiecare înghiţitură a ei, cum ne interesam de fiecare amănunt ce ni se părea nouă nefiresc …şi-apoi mă gândesc la miile de copii apăruţi pe lume pentru c-ai lor părinţi n-au ştiut metoda contraceptivă mai bună decât fereala, copii care îs chinuiţi fără vină în lupta părinţilor de-a mai avea un bănuţ, copii pentru care mâine vine numai dacă o să le dea cineva un pic de mâncare pentru azi…

Articolul e aici

M-o terifiat din nou tineretu. Ieri un june falnic încerca să cucerească o demoazelă. M-a încântat modul lui de abordare. A pândit-o, a oprit repede maşina- cred că merţan cu număr de Italia- şi i-a sărit în faţă. A luat poziţia ceia de macio în formă de paranteză, care din profil s-ar vedea cam aşa  )

Am desluşit mai apoi însemnătatea unei astfel de contorsionări. Tipul scosese în faţă falusul, mai mai l-ar putea fata observa. Cam la atât se rezumă ce-avea el de oferit. Pantaloni oleacă mulaţi, cămaşa puţin descheiată, un zâmbet tâmp şi mâinile în buzunar. N-am fost atentă dacă mesteca şi gumă, da sigur avea. Face parte din arsenal.

Fata a fost finuţă, a zâmbit stânjenită şi a plecat. Mie îmi venea să-i ţin cavalerului o lecţie de ţinut râma cuminte, că mai trec şi copii pe stradă. Nu-i nevoie nici să o presezi în chiloţi cu 5 numere mai mici, nici să o mulezi, nici să o împingi înainte, într-o poziţie cu totul nefirească a corpului. Că ea săraca n-a avut posibilitatea să-şi aleagă stăpânul, că altfel ar fi fugit fără să se uite înapoi.

Hai, las de la mine… Nu pretind nici cal şi nici armură, da chiar nici o minimă decenţă nu se mai  poate? Oare pe fiică-mea cu ce-or încerca unii s-o cucerească înainte să le rup picioarele?(în cei 20 de ani care se vor scurge de-acum până la momentul evocat mai sus, voi învăţa cum să rup picioare )

Azi dimineaţă, aşa cum v-am povestit, m-am dus să mă întâlnesc cu directorul ROMTELECOM. Dumnealui plecase înspre o şedinţă urgentă, aşa că de cazul meu s-a ocupat altcineva. Din păcate, nu i-am reţinut numele, dar areciez amabilitatea. Probabil era director adjunct. S-a minunat şi dumneaei de modul în care am fost tratată. A sunat la Bucureşti să vadă de ce nu a ajuns plângerea mea la Botoşani, deşi o înregistrasem încă de pe 8 august şi se pare că fusese o eroare de comunicare.

În câteva ore, o echipă de tehnicieni a venit şi a rezolvat problema. Toată confuzia avea o rădăcină simplă, din câte am înţeles. De aceeaşi linie telefonică se folosea şi sistemul de supraveghere şi alarmă a firmei. Adică din acelaşi fir pleca şi telefon şi Internet şi fax şi supraveghere… Evident, era nevoie de o configurare ceva mai complexă a reţelei pe care nu am fost capabilă să o realizez singură. De altfel, şi ei s-au chinuit niţel până au dat de cap situaţiei.

Intervenţia a fost gratuită, cum e şi firesc. Şi-au cerut mii de scuze şi au fost extra amabili, deşi vina nu era a lor. Le-am explicat calm că ce m-a deranjat pe mine enorm e că a durat mai mult de 10 zile pentru a avea Internet, timp în care operatorii ROMTELECOM m-au făcut să mă simt de-a dreptul toantă. Cum totul e bine când se termină cu bine, mă bucur că s-a terminat, Internetu merge bine, tăt îi setat şi sper să nu mai am nici o defecţiune pre curând.

Între timp, altceva m-a impresionat. Una dintre anagajatele ROMTELECOM pe departamentul PR mi-a scris un e-mail cerându-şi scuze în numele companiei şi cerându-mi mai multe date în legătură cu contractul semnat şi problemele întâmpinate. Îi voi răspunde în câteva momente şi sper ca din toată păţania mea cineva de-acolo de sus din conducere să tragă o concluzie isteaţă şi să gândească o mai bună aliniere a strategiilor firmei. Că degeaba şcoleşti cei mai buni oameni pe vânzări, dacă la relaţii cu clienţii apare câte unul de dă cu firma în cap ROMTELECOMULUI şi degeaba ai echipă tehnică bună, dacă ea nu află că un client are nevoie de ea.

Sper că episodul cu ROMTELECOM se încheie aici. Voi mai scrie totuşi un post după ce voi răspunde responsabilei cu PR-ul şi voi primi la rândul meu, mai multe lămuriri.