Aroma dimineţii

Am o problemă!

Da, ştiu că am mai multe….dar numai despre una o să vorbesc acum.

Eu îs un om vesel şi mă trezesc în fiecare dimineaţă cu un chef nebun de viaţă. Şi mă spăl, mă dau cu mult parfum, mă îmbrac în grabă şi fug la facultate. Şi merg pe strada Mihail Moxa, care dă în Calea Victoriei şi zâmbesc şi respir cu voioşie. Apoi îmi vine să-mi vomit maţele pentru că fix pe la mijlocul străduţei ăsteia miroase a c*c*t.

Mda…Asta-i aroma care-mi gâdilă mie simţurile în fiecare zi. Nu e Rahova, nu e Ferentari ci e ditamai centrul Bucureştiului. Şi în ditamai centrul Bucureştiului, în ditamai curtea Academiei Române de pe Calea Victoriei, e un WC ecologic mizerabil, albastru şi mare. Care duhneşte. Care mă face pe mine să înjur în fiecare dimineaţă, care îmi taie pofta de mâncare, care mă termină psihic pentru că nu pot sub nici o formă accepta firescul unei putori fix în mijlocul oraşului.

Şi iar mă întreb dacă nu cumva îs prea alintată şi cer eu imposibilul. Poate că nu-i aşa mare chestie să şi miroase a c*c*t zilnic, din moment ce tot zilnic cu asta aruncă în noi toţi funcţionăraşii  care şi-au ratat viaţa în spatele unui birou. Şi poate că de-acu înainte ar trebui să mă învăţ să-l şi înghit, că tot e criză economică iar singura resursă abundentă a României rămâne c*c*tul.

PS: post scris în stare avansată de frustrare