Revenind la prima zi, am început cu ce încep ori de câte ori ajung în vreun oraş mare: caut free walking tours, preferatele mele sunt cele de la Sandemans New Europe Tours. Turul gratuit (care nu e tocmai gratuit pentru că, dacă vă place, sunteţi încurajaţi să recompensaţi ghidul cu preţul aproximativ al unui tur plătit, care în Lisabona e 12 euro) acoperă zonele Bairro Alto, BaixaPombalina şi Chiado şi a fost foarte util în prima zi:
- Am ascultat o foarte concisă expunere a istoriei Portugaliei şi a Lisabonei, cu tot cu mituri şi legende
- Am aflat cine e Marchizul de Pombal (care dă numele architecturii Pombaline şi unei pieţe din oraş) şi de ce e atât de important în istoria oraşului (de reţinut despre el că după cutremurul din 1755, întrebat care sunt soluţiile pentru miile de morţi şi starea oraşului – lovit după cutremur şi de un tsunami şi de incendii, a răspuns cu determinare că urmează să fie îngropaţi morţii şi îngrijiţi vii – nu era timp de jale multă)
- Am înţeles de ce văd atâţia rinoceri şi elefanţi în diverse reprezentări
- Toate ghirlandele agăţate prin oraş, care colorează şi mai mult străduţele înguste, au capătat un sens
- M-am minunat de nebunia aurului: într-una din biserici – Igreja de Sao Roque, statuile nu erau poleite în aur, ci din aur masiv. Că era de unde…
- Am aflat de câteva locuri tare faine de unde merită admirat oraşul, mai ales la apus
- Miradouro Sao Pedro de Alcantara
- Miradouro da Senhora do Monte – preferatul meu, dar scările de urcat până acolo sunt multe şi amare. Merită însă.
- Miradouro de Santa Luzia
- Miradouro das Portas do Sol
Pentru că ne-a plăcut acest tur, am mai făcut încă două în zilele următoare. Primul în Belem, unde:
- Am întîlnit un ghid fascinant: pe Doron, născut în UK (dar cu tatăl de la Bacău) care avea pe ecusonul de ghid trecute limbile japoneză, franceză, portugheză, spaniolă, ebraică, germană şi încă ceva… Vorbeşte şi puţină rusă. Blogul lui e aici
- Am cunoscut intim Pasteis de Belem (coada merge destul de repede, să nu fiţi descurajaţi)
- Am admirat îndeaproape stilul manuelin (Mănăstirea Jeronimos, Turnul Belem)
- Am aflat că Benfica are un record pentru cel mai mare număr de suporteri înregistraţi- ce-i drept, stabilit în 2006 şi, aparent, depăşit între timp de Bayern. Găsiţi aici o posibilă explicaţie pentru numărul mare de fani Benfica
- Am văzut unde se adăposteşte o familie mare de raţe
- Am gustat vin verde (ne-a dus ghidul într-un loc “secret”)
- Am aflat ce-i cu stema Portugaliei: e o sferă armilară stilizată, tribut trecutului cu navigatori glorioşi
Al doilea, cel din Alfama, ne-a purtat pe străzi întortocheate şi ne-a bucurat pentră că:
- Am gustat ginjinha, un fel de vişinată de-a lor, făcută de o doamnă la ea acasă
- Am descoperit noi tehnici de pus rufele la uscat – acolo sunt toate la vedere, ca în pozele de aici – şi cea care m-a fascinat era o înşiruire foarte simplă de şosete: toate puse la uscat pe perechi, astfel că la final se împerechează frumos şi nu cu blesteme (şi vouă vi se întâmplă să dispară unele în procesul spălării, aşa-i?)
- Am aflat legenda formării dealurilor (legenda e că sunt 7, de fapt sunt ceva mai multe, dar 7 aşază Lisabona într-o companie plăcută: Roma, Iaşi şi multe altele de care nu ştiam, cum sunt cele din lista de aici) – are legătură cu Ulise, cu dragostea şi cu femeia-şarpe, fireşte. Şi dacă vă ajută o reprezentare grafică, vă recomand spectacolul multimedia pe care noi am reuşit să-l prindem live: #Ulisseia21, imagini aici şi aici
- Am auzit din nou că saudade e un cuvânt unic, imposibil de tradus în alte limbi. Mie-mi sună a dor şi jale. Saudade duce la fado. Dorul la doină, zic eu
- Am ochit locurile cu fado bun şi locurile cu fado capcană pentru turişti
- Am descoperit un loc cu îngheţată tare bună La Fabbrica de la Felicita – aroma de fistic ne-a fost recomandată. (Fac o paranteză: am descoperit asta cu o altă ocazie, nu în acest tur, dar să ştiţi că şi îngheţata de la Santini are darul fericirii)
În zilele cât ne-am mai plimbat prin Lisabona, am descoperit […]
Continuarea în Partea a III-a, curând
[…] Partea a II-a e aici […]