În zilele cât ne-am mai plimbat prin Lisabona – de data asta însă în pas liber, rătăcind pe străzi încâlcite, urcând şi coborând alte străzi care ne păcăleau pe hartă, deghizate în distanţe mici şi plate – am descoperit următoarele:
- Pasteis de Nata la fel de bune (dacă nu chiar şi mai şi) ca cele din Belem: Manteigaria. Partea bună e că dacă vă odihniţi în Piaţa Largo de Camoes veţi auzi din când în când un clopoţel. E semn că tocmai au ieşit din cuptor nişte pateis cu gust de ambrozie (aşa îmi închipui eu că e gustul de ambrozie). Dacă răspundeţi chemării clopoţelului, aveţi ocazia să şi urmăriţi cum se fac minunăţiile, vă desparte un geam de sticlă de făuritori
- Bar recent deschis, plin de hipsteri: se cheamă The Park şi e de fapt un bar & grădină urbană, e într-o clădire cu locuri de parcare, la ultimul etaj – nu e promovată în niciun fel la intrarea în clădire, dar luaţi cu încredere liftul până pe acoperiş. Noi am ajuns acolo la recomandarea unuia dintre făuritorii mai sus menţionaţi, chiar n-am fi bănuit că găsim aşa ceva într-o parcare
- Rua de Atalaia e o stradă numai bună de colindat noaptea. Pare să fie centrul distracţiei pentru studenţi, atmosfera e ca în Vamă, ofertele sună cam aşa:
- 1 shot – 1 eur, 40 shots – 9 euro
- pay 2 drinks, get one free
- shoturile au nume îmbietoare: clasicele “big cock”, “orgasmo”, “viagra”, dar şi “pastel de nata” (care, practic, e echivalentul lui “cozonac” din Vamă)
- “free hugs, free beers, topless waiters and false advertising”
- Sr. Vinho e un loc numai bun de trăit fado şi abandon în plăceri culinare. Experienţa de fado pare să fie autentică: se închid uşile în timpul spectacolului, e o lumină obscură şi-i linişte deplină la mese, cât să te cutremure ce se întâmplă, şi asta mi s-a întâmplat fără să înţeleg cuvintele, îmi închipui cum o fi să ştiu şi portugheză. Tot aici pare să fie scena pe care s-au lansat artişti de-acum consacraţi ai genului, ca Mariza. Ne-a făcut plăcere să aflăm că domnul de la recepţie e român, bucătarul şef e tot român, iar unul din ajutoarele lui e tot român. Toţi trei laudaţi şi admiraţi de ospătari, când au aflat că suntem din România. (Fac aici o paranteză mai puţin plăcută cu români: eram într-un alt loc, la o terasă, ghiozdanul era pus pe scaunul de lângă şi o chelneriţă mi-a explicat amabilă, în engleză, că ar fi bine să-l ţin totuşi mai aproape de mine, pentru că în zonă sunt mulţi români hoţi, care “se îmbracă precum turiştii, se apropie de mese şi fură, apoi fug. La fel fac şi la trecerile de pietoni, se aşază în spatele turiştilor care stau la semafor şi le fură din ghiozdan”)
- Numele zilelor săptămânii sunt ciudate în Portugalia. Iar asta am aflat desluşind cu greu regulile de plată din parcări. Că la prima vedere, ai putea crede că segunda-feira şi quarta-feira au de-a face cu orele, când ele sunt de fapt luni şi miercuri. Aşadar, de luni până vineri, de cheama toate Ziua a doua, Ziua a treia, …, Ziua a şasea, însă sâmbătă şi duminică poartă numele ceva mai prietenoase de sabado şi domingo
- Daca vreţi aglomeraţie de gusturi şi amestec de sunete şi arome, trebuie să ajungeţi şi în Mercado da Ribeira – e o piaţă veche transformată într-un food court imens şi, desigur, urban (a se citi hipsteresc)
- 8 ore petrecute în Oceanarium pot fi interesante, n-ai cum să te plictiseşti privind vidrele la joacă sau peşti coloraţi sau rechini şi peşti-soare gigantici…sau corali…sau peşti dragon… sau caracatiţe… sau pinguini… sau meduze.. sau peşti picasso (o să mă opresc, deşi ar mai fi câteva “sau”-ri)
- Dacă ajungeţi la Oceanarium, merită străbătut şi Parque das Nacoes, e un cartier construit recent, special pentru Expoziţia Mondială din 1998, e o provocare pentru imaginaţie şi ce vă va bucura acolo e total diferit de ce veţi experimenta în Alfama, Belem sau Bairro Alto
- Străzi şi clădiri parfumate şi colorate de flori, din care unele erau sigur Bougainvillea, iar pe celelalte nu ştiu cum le cheamă
- Clădiri colorate de azulejos (plăci de ceramică decorate)
- Lisbon story center – e singurul muzeu pe care l-am vizitat în Lisabona – e povestea interactivă a oraşului, turul durează fix o oră şi e impresionant şi din punct de vedere tehnic
- “Cel mai sexy WC din lume” 🙂 (chiar aşa scrie şi pe anunţul care ne-a determinat să intrăm – “The sexiest WC on Earth”) – e – după cum îi spune şi numele – un loc unde te duci, plăteşti şi ai parte de toalete curate, numai bune pentru turişti mereu pe drum. Partea interesantă e că acest loc e unul din elementele de brand pentru Renova– un brand hârtie igienică, şerveţele, prosoape de hârtie şi alte produse similare de care nu auzisem până acum – dar pe care o să-l ţin minte, e perfect pentru studii de caz de marketing (e un produs eminamente funcţional pe care ei l-au transformat în unul emoţional şi au şi reuşit să se poziţioneze aşa):
- Renova vinde “cea mai sexy hârtie igienică din lume” – şi puteţi vedea aici ce înţeleg ei prin asta. Gamele de produs se cheamă “Colors”, “Art”, “Essentials” şi “Professional”
- Prezentarea toaletei din Lisabona e aici şi aici
- Blogul cu zeci de alte articole interesante e aici
- Un filmuleţ introductiv despre brand e aici
- Câteva reclame: aici şi aici
- Foarte aproape de Lisbon Story Center şi de Cel mai sexy WC din lume am găsit Can the Can – un restaurant hisperish în care toate felurile de mâncare se bazează pe ingrediente din conserve. Iar interiorul e pe măsură: câteva imagini aici
- Am avut suficient timp şi motive bune să ieşim din zonele turistice şi ne-a încântat să vedem că şi în cartierele mai puţin inundate de ochi străini şi curioşi găsim la fel de des câte-o patiserie, câte-o gelaterie, câte-un bistro cochet la câte-un parter de bloc, oameni amabili şi stare de bine
Când ne-am săturat de paşi, am ales să ne deplasăm cu tramvaiul iar în ultimele zile ne-am luat şi-un bilet de Yellow Bus – care ne-a plăcut pentru că am avut din nou detalii despre oraş şi poveştile lui (ascultate în căşti de-a lungul rutelor alese), întrerupte din când în când de muzică fado. Şi nu-i rău deloc să vezi străduţele de sus, să urmăreşti agitaţia tuturor cu aşa muzică pe fundal.
Continuarea în Partea a IV-a, curând
