Ai grijă ce-ţi doreşti…

Hai că ştiţi şi voi continuarea: ...că s-ar putea să ţi se întâmple.

Şi ete aşa am slăvit eu în nenumărate rânduri trenurile, senzaţia pe care o am când merg cu trenul, cât de mult îmi place să-l aud şi să-l simt clătinându-se pe şine şi mai ales gândul că iar îs numa eu şi drumul. Am mai scris despre asta aici.

Şi-am povestit oricui că aş alege oricând trenul în detrimentul oricărui alt mijloc de transport şi că zgomotul de tren mi-e unul din cele mai dragi din lume.

Şi ghici ce. Aud trenul zilnic. La fiecare câteva minute. Stau acum în apropiere şinelor, şine care nu sunt drepte în zona asta, ci sunt într-un arc de cerc. Şi ghici ce face trenul când e curbă? Încetineşte, desigur. Adică scrâşneşte. La fiecare câteva minute. Zi de zi. Noapte de noapte. Pentru un an de-acum încolo.

În principiu, n-am nici o problemă cu asta. Dorm bine, îs bine dispusă ca şi până acum, n-am început încă să scutur din cap nervos de fiecare dată când îl aud, da mă întreb cât o să mai ţină. Că orice lucru în exces, oricât de plăcut ar fi duce la saturaţie. Şi greaţă.