Anti-emoţie de toamnă: must, veveriţe, căluşari, festivaluri

Primul junghi mă încearcă de obicei pe la mijlocul lui august – încep să apară caiete, ghiozdane, carioci şi plastilină în supermarketuri şi pe reclamele prea mari şi prea viu colorate de pe blocuri, de pe stâlpi şi de pe bannere rulate lejer pe tot ecranul meu.

Al doilea e la început de septembrie când dimineaţa aduce un pic de frig şi aerul miroase a toamnă.

Iar al treilea şi ultimul şi cel mai dureros e în zilele cu vânzări mari la florării şi cu străzile pline de bobocei cu ghiozdane mari şi grele.

Nu prea-mi place toamna pentru că pe mine mă îngrozea să mă întorc la şcoală că n-aveam temele făcute. La şcoală mi-a plăcut mereu, abia aşteptam zilele cu înşiruiri de ore, de profesori, de elevi, de părinţi, de situaţii speciale, de drame nemaiauzite şi de bucurii enorme. Era un spectacol uman şi, ca orice altă adunare socială, mă fascina şi mă menţinea interesată (moment bun să amintesc cât de mult îmi plac mie nunţile, botezurile, praznicele – aici clar aş prefera să scot durerea din ecuaţie – şi orice alte adunări cu ritualuri mai mult sau mai puţin pregnante).

Revenind la şcoală însă, toată cheia era să trec de acea primă săptămână sau de zilele de după “Caietele cu tema în vacanţă la control!!”. Un fel de “te şi doare, îţi şi place”. Frumos la şcoală, dar urât momentul revenirii. Mi-ar fi crăpat obrazul de ruşine să spun că nu le-am făcut, iar bujorii din obrăjori şi pielea rozalie (ca de purcel, ar spune unii) mi-au sabotat de-a lungul vieţii aproape orice încercare de-a minţi. Aşa că m-am împrietenit cu adevărul şi cu consecinţele lui. Şi am făcut an de an la fel în viaţa mea de şcolar: vară fără griji şi teme, sentiment de panică înainte de prima zi de şcoală, planuri de lucru şi îmbărbătare, reafirmarea credinţei în Divinitate, solicitare ajutor Divin, petrecut câteva nopţi să scriu toate temele, alternând lacrimile neputinţei cu zâmbete, atunci când începea să lucească luminiţa de la capătul tunelului. Procesul se încheia de obicei cu un 10 la tema pe vacanţă şi promisiuni către Divintate şi către mine că la anul o să scriu câte puţin în fiecare zi.

În anii recenţi, am învăţat să anticipez durerea şi să-mi găsesc bucurii de toamnă:

• Piaţa Obor, unde va trebui să mergeţi cu inima deschisă şi toate simţurile ascuţite ca să vă puteţi bucura de tot ce-i bun acolo:
  • Must făcut pe loc de oameni pentru care râd cu ochii şi cu toată fiinţa când muşteriul se luminează la faţă imediat ce gustă din căpşunică, ottonel sau hamburg – e semn că mâinile lor cu bătături şi tot efortul cu arăcitul, legatul, săpatul şi culesul a dat rod
  • Pastramă de oaie şi mititei la terasa Obor pe care puteţi să-i mâncaţi la mesele de lemn, lângă oameni care încep ziua c-o cinzacă sau cu o halbă mare de bere. Nu ştiu cum sună asta pentu voi, dar pentru mine e aducere aminte şi călătorie în trecut
  • Muzică lăutărească potrivită momentului
  • Dovleci gingantici, numai buni de luat acasă şi torturaţi în cuptor, dar numai după ce sunt întâi atacaţi cu rom şi miere şi scorţişoară
• Frunzele din parc şi ghindele şi castanele şi grămezile de veveriţe care presupun eu că abia aşteaptă să fie tulburate, mirosite, culese, eventual hrănite de mine
• Orice alt festival cu mâncare la ceaun, tradiţii şi must. Azi de exemplu am fost la Rural Fest (detalii la finalul articolului) şi-o să mai fie toamna asta:
  • Zilele recoltei, în Parcul Lumea copiilor, de pe 29 septembrie până în 4 octombrie
  • Festivalul de Bun Must, deşi nu mă atrage gramatica din textul anunţului:

• Listă de lecturi de toamnă, că vin zile ploioase
• Listă de filme de văzut, că vin zile ploioase
• Planuri pentru serile de boardgames, că vin zile ploioase (şi pot continua cu nenumărate elemente care să alimenteze trăiri hedonice, dar simţul măsurii mă opreşte)

Acum…despre Rural Fest… Aş putea să vă spun următoarele:

• M-am bucurat de poale-n brâu de la standul vecinei mele din Botoşani – ea participă de obicei la târguri culinare, vă recomand să-i încercaţi produsele (un filmuleţ mai vechi despre ea aici)
• Am mâgâiat căpriţe şi oiţe
• Am urmărit un dans tare drag mie: căluşul. Aici l-au dansat nişte copii, însă vă recomand clipul ăsta (vedeţi şi costumele de căluşari) sau pe ăsta şi să citiţi despre semnificaţia dansului aici
• Am râs în sinea mea când un copil n-a ştiut să-i arate tatălui lui gâştele din ţarcul cu raţe, gâşte şi lebede
• Mi-a părut rău că am râs când mai mulţi domni au râs de mine după ce mi-am manifestat convingerea că pe proţap se perpeleşte un purcel, când de fapt era un viţel…
• Iar restul e în poze: