Am citit într-un articol recent că în ţările sărace, în medie, 27 % dintre afaceri sunt începute de nevoie. E vorba de antreprenoriatul din necesitate, care vine ca răspuns al foamei celor dragi ţie, al lipsei de securitate, de adăpost etc..
Nu se aplică aici teoriile care spun că decizia de a deveni antreprenor vine ca urmare a unei porniri intrinseci, că cel care alege acest drum o face nu pentru că cineva i-o cere, ci pentru că simte pe deplin că asta e calea cea mai potrivită. Pentru că acolo antreprenoriatul e forţat.
I-am spus despre articol profesorului de Antreprenoriat Internaţional şi am ajuns apoi la următoarea discuţie: Există o legătură directă între gradul de sărăcie al unei ţări şi numărul de start-upuri care au succes, respectiv numărul de antreprenori din acea ţară.
Pe de o parte se încearcă abolirea sărăciei. Dar nu înseamnă oare asta că schimbarea climatului economic şi social din acele ţări o să ducă la un număr relativ scăzut de antreprenori, aşa cum se întâmplă în ţările dezvoltate (chiar şi Olanda are probleme cu stimularea cetăţenilor de a-şi începe propria afacere )? Şi cuvântul zilelor noastre rămâne totuşi antreprenoriatul. Şi până găsim motivaţii interioare care să stârnească pornirile de antreprenor din fiecare, nu e mai simplu să menţinem stimulii externi care forţează oamenii să fie antreprenori?
Şi oricât de odioasă ar părea discuţia, ea este una actuală, care – aşa cum mi-a spus şi profesorul- se discută în cercuri mult mai înalte decât cel al unei săli de curs. Iar acolo, oamenii au şi putere de decizie la final. Decizii care ne afectează pe noi toţi, până la urmă.
Eu daca nu ma angajam clar ma apucam de propriul butic de creatie (pe care-l am si acum in cap).
@ krossfire: sper s/o iei si pe camelea cu tine 😛