Carbonizată

După o săptămână de foc în Bucureşti, presărată pe alocuri cu gândaci şi alte gângănii, am fugit o zi la mare. Decizia unanimă (adică băieţii au hotărât) a fost să evităm autostrada, că e jale pe-acolo. Aşa că am trecut Dunărea cu bacul, pentru prima dată în viaţa mea. Am…

Puterea lui moca

Românilor şi mai ales româncelor le place să li se dea. Atâtţia ani de aşteptare de ceva moca au lăsat urme ruşinoase pe fiecare dintre noi. Românii sunt o ţintă uşoară pentru mai toate campaniile promoţionale. Cuvântul Gratis rezonează atât de puternic în minţile/ vidul unora încât mă sperii. Problema…

Impresii

M-am întors în România ceva mai devreme decât mă aşteptam. Motivele n-au ţinut de mine, ci de "sistem". De data asta e vorba de cel de învăţământ. Mă abţin de la comentarii acum, dar dau un sfat din toată inima: fugiţi! România încă nu merită tineri capabili. Desigur, sunt şi…

Haga

Îs arsă de soare. Am fost ieri pe plajă, în Haga. Zgribuleam de frig, lipsită de orice apărare în faţa vântului tăios. Azi am faţa roşie ca de rac fiert şi mâinile arse, ca de tractorist. Am încercat să-mi dau seama cum pot unii să stea cu picioarele în apa…

în ultima vreme

  • Am vizitat Utrecht, un oraş cunoscut în principal pentru Domul din centrul său, biserică gotică construită în anul 1254. În faţa turnului de 112 m n-ai cum să te simţi altfel decât mic. Foarte mic. Universitatea de aici e una dintre cele mai bine cotate ale lumii, având ca motto Sol Iustitiae Illustra Nos (Soare al dreptăţii, Luminează-ne!). M-am suit într-un imens turn de apă şi pe măsură ce revedeam desenele ce explicau principiul vaselor comunicante îmi aminteam de orele faine de fizică cu dirigu... M-am plimbat cu barca pe canalele din Utrecht, am admirat zecile de alei strâmte ţi elegante, pe unde îş făceau loc restaurante, muzee, cafenele, puburi şi zeci de tineri facinaţi şi fascinanţi.  Cel mai interesant muzeu pe care l-am vizitat a fost Catharijneconvent, cel al bisericii catolice şi mi-ar fi plăcut să existe unul asemănător dedicat ortodoxismului. Am trecut peste prejudecata olandezi- oameni reci pentru că am avut onoarea de a cunoaşte o excepţie.

Pedeapsă

Sunt adepta pedepselor, indiferent de domeniul despre care discutăm sau de greşeala comisă. Atâta timp cât îs bine reglementate, pedepsele au o utilitate deosebită. A conta doar pe conştiinţa oamenilor s-ar putea să fie fatal. Pedepsesc şi mă las pedepsită când greşesc, fie că asta înseamnă: să închei o relaţie…

Dor

Am tot zis pe-aici cât e de frumoasă ţărişoara asta pe lângă a noastră, referindu-mă în primul rând la oameni, la educaţie, la civilizaţie, la... Şi-am avut dreptate, DAR S-a făcut noapte. Şi m-am uitat la sute de poze, Şi-am ascultat Phoenix şi Pasărea Colibri, şi Nebun de Alb şi…

Mândrie

Acum câteva ore am primit un telefon de la prietenii mei deştepţi şi frumoşi şi simpatici. Întrebarea firească e care dintre ei, că toţi mi-s aşa :D De data asta e vorba de Aniţa, Cami, Claudia, Sebi şi Ştefan care au participat anul ăsta la Olimpiadele Comunicării, care au luat…

Disperare electorală

De vreo câteva zile primesc obsedant semeseul următor, de la expeditorul "Înţelegi": Sălajul merită ş mai mult! Merită un aeroport pentru investitori puternici! XXX XXXX candidat P** la   preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj. Eu n-am nimic cu omul. De fapt n-am nimic nici cu judeţul Sălaj, n-am călcat în viaţa mea…