Am decis acum câteva zile că vreau să văd şi o bucăţică de Finlanda. N-am reuşit să conving pe nici unul din colegii mei să mă însoţească, pentru că fiecare era sigur c-o să ne rătăcim, că n-o să avem timp etc..
Un bun prieten de-al meu schimba ieri avioanele în Helsinki aşa că am avut un motiv în plus să mă încumet să plec singurică.
Cea mai bună soluţie pe care am găsit-o eu a fost să iau feribotul companiei SuperSeaCat, detalii
aici .
Distanţa Tallinn- Helsinki e de aproximativ 80 de km, pe care i-am parcurs în aproximativ 100 de minute. Am decis să plec dimineaţa, cu primul feribot- cel de 7:45 şi să mă întorc cu ultimul- cel de 21:40. Rezervarea am făcut-o în seara dinainte, la numărul de telefon pe care îl puteţi găsi pe site, iar preţul a fost 500 de coroane estoniene, dus-întors, adică aproximativ 34 de euro. Nu mi-a controlat nimeni paşaportul, nici în Tallinn, nici în Helsinki.
…