Umblu prin lume fără lampă în miez de zi și nu locuiesc într-un butoi, dar am, exact ca Diogene, o sete să găsesc ceva. Oameni văd peste tot și dacă nu-s cum pot să fie – eu tot îi văd compleți și aproape desăvârșiți și încerc să le arăt și lor cât de bine și de buni îi văd, că poate se pun pe drumul către acolo. Asta aș zice că e defect profesional, unul adorabil, care îmi face munca o plăcere – dacă e să calculez rezultatul net pe-o perioadă.
Setea mea e de întrebări – să găsesc pe acelea deja exprimate sau să le gândesc și să le exprim pe unele noi potrivite – pentru că deja de câțiva ani caut întrebări mai atent decât caut răspunsuri.
În vremuri grele “Merit eu să pățesc asta?” sau “Când o să se termine?” nu ajută la nimic, deși sunt la îndemână și pot, pe termen scurt să facă un înveliș călduț și cozy. Căldura exterioară nu este și sustenabilă însă, așa că tot un foc interior e ce trebuie. Și pe acela îl stârnim cu “Din tot ce e acum, eu ce-aș putea să schimb?” sau cu “Ce e bun încă acum în mine sau în tot ce se întâmplă?” sau cu “Ce gând bun pot eu să generez acum pentru ceva sau cineva care a generat mai demult un bine pentru mine sau pentru alții?” (varianta mai puțin cringe a lui “Pentru ce sunt recunoscătoare?”).
În vremuri bune, de avânt creativ și de expansiune “Cât de repede sau de mult pot să fiu recunoscut public? (cu rol nou/ salariu nou/ premiu nou etc.) s-ar putea să îți devieze cu doar un grad traiectoria, iar destinația să se schimbe fundamental. Și atunci poate o întrebare ca “Ce și cine îmi ține de fapt focul viu în mine și cum am grijă de energia mea cât să mă pot alimenta pe termen lung?” s-ar putea să te conducă mai lent, dar sigur către o destinație pe care poate că n-ai putut s-o definești exact de la început, dar despre care vei simți că e ce îți doreai de fapt.
Caut, deci. Caut continuu întrebări bune, momente bune și destinatari potriviți ca să le adresez (destinatarul sun chiar eu adesea). Și caut mai ales senzația aceea de împlinire pe care o am când simt că s-a întâmplat simultan și întrebarea și momentul și destinatarul și în felul acesta mă aflu într-un cadru profund intim și profund puternic, martoră a unui gând de schimbare, a unei decizii sau a unei realizări importante. Pe care poate că o să le pot sprijini și mai încolo (în rol de coach sau de mentor sau de prietenă) sau pe care le-am sprijinit deja doar pentru că le-am fost martoră și uneori atât e suficient ca să se pună lucruri și oameni în mișcare. Clipa aceasta de potrivire simultană trece, firește, că toate trec, și eu iar caut.
E bine și pentru mine și pentru voi. Că dacă eu caut, atunci scriu. În ultimii ani am scris cu pix sau stilou pe foaie, dar pentru că s-au potrivit niște gânduri și oameni faini la un loc, scriu iar și aici și sper să ne fie bine și să găsim fiecare ce căutăm. Iar când n-avem succes, să ne inspirăm să continuăm sau poate să re-evaluăm ce căutăm, că poate avem deja.
