Inaugurez azi o categorie nouă de posturi. Fiecare titlu o să înceapă cu CCCC – Curiozitatea Celei Care Calcă. Aşa cum am explicat deja aici, am tot felul de activităţi paralele cu călcatul, care-mi fac suferinţa tolerabilă. Când aflu ceva demn de răspândit, am să scriu aici cu CCCC în faţă.

La sesiunea cea mai recentă de corvoadă întru supunere socială (căci gura lumii judecă aspru oamenii şifonaţi – adică boţiţi, aşa cum zicem eu şi alţii de pe dulcele plai botoşănean), am ascultat un discurs TEDx despre şeful perfect. (video mai jos)

Merită ascultat pentru că la fel ca la iubitul ideal, multă lume are în minte cum nu ar trebui să fie cel perfect, însă puţină ştie cum ar trebuie de fapt să fie. Cred că ce scrie mai jos e mai ales util pentru şefii de echipe mici, aflaţi la început, care învaţă cum să fie lideri din mers, mai mult de nevoie.

Domnul orator (care se întâmplă să fie şi tare carismatic) face o paralelă cu sportul de performanţă şi spune că şeful perfect e ăla care are grijă de 5 principii şi se asigură că ele sunt respectate în permanenţă în echipa lui:

  • Cultură organizaţională care încurajează succesul: Într-un sport de echipă, toată lumea implicată ştie că e într-o competiţie şi că ideal trebuie să câştige. De multe ori într-o afacere departamentele de suport (e.g. contabilitate, HR) nu sunt  motivate să se simtă în competiţie, pentru că toată atenţia e pe departamentul de vânzări. Câtă vreme măcar un om din echipă nu e motivat să dea ce-i bun din el la jobul respectiv, performanţa întregii echipe e în pericol.
  • Performanţă individuală transparentă: În sport performanţa individuală e transparentă şi recunoscută inclusiv financiar (ştii clar care sunt jucători staruri dintr-o echipă, reflectat şi în sumele enorme de pe contractele lor). Într-o afacere, transparenţa cu privire la performanţa fiecărui om în parte e redusă. Câtă vreme oameni pe poziţii similare, dar cu performanţe foarte diferite primesc salarii similare, performanţa slabă e încurajată. Adică: dacă tot e acelaşi salariu, eu de ce să muncesc mai mult?
  • Antrenament continuu: Când nu au meciuri, echipele de sportivi se antrenează. Continuu. Din păcate, criza din ultimii ani a mâncat tocmai din bugetele de traininguri în majoritatea companiilor. Mai ales în afacerile mici există o preocupare limitată pentru training, deşi e atât de important. (mai zic o anecdotă care nu e în clip şi care nu mai ştiu cui aparţine: Ce te faci dacă investeşti mult în training pentru angajaţii tăi, apoi ei pleacă la altă companie? Dar ce te faci dacă nu investeşti şi ei rămân?)
  • Promovarea celor mai buni lideri: Fiecare echipă de sportivi are un căpitan, cel care conduce pe teren. Căpitanul e cel care conduce cel mai bine, nu neapărat cel mai bun jucător. În afaceri, de cele mai multe ori cel mai bun angajat devine. manager, nu neapărat cel care are aptitudini mai bune de lider. Asta duce de cele multe ori la frustrare în rândul echipei.
  • Sărbătorirea succesului: Echipele de sportivi sărbătoresc victoriile cu (foarte) mare fast. Echipele din companii nu au de multe ori răgazul să sărbătoarească cum se cuvine un succes.

Despre Pep Guardiola (antrenor faimos al FC Barcelona), aflăm că le-a zis aşa jucătorilor:

Nu mă aştept să câştigaţi titluri, dar mă aştept să daţi ce-i mai bun din voi. Când daţi ce-i mai bun din voi şi pierdeţi, eu am să vă iau apărarea. Când nu daţi ce-i mai bun din voi, atunci înseamnă că nu jucaţi pentru echipa care trebuie.

 

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *