Că paralelele nu se intersectează o ştiu până şi cei pentru care geometria a fost una din caznele zbuciumatei tinereţi. Recomand filmul Life of Pi tocmai pentru că zdruncină convingerea asta. La nivel metaforic, desigur, dar filmul chiar arată puncte de intersecţie acolo unde mulţi oameni se feresc să le vadă.
Dincolo de animaţie şi de povestea de suprafaţă, care oricum justifică efortul de-a vă uita la film, substratul te împinge să te gândeşti serios la credinţă. La religii şi la cum am învăţat până acum că se exclud reciproc, îndreptând destine pe căi paralele. Că numai una e cea dreaptă, iar restul îi adună şi-i condamnă pe păgâni la viaţă în păcat.
Te provoacă să te gândeşti la adevărurile pe care le accepţi, care musai trebuie să fie în concordanţă cu adevărurile acceptate în trecut, ca să fii consecvent. Şi la adevărurile altora, care contravin esenţei tale ca om, pe care de obicei le refuzi şi pe care dacă vrei totuşi să le accepţi trebuie întâi să umbli la sistemul tău de convingeri.
Cred că e un film care poate să deschidă mintea celor care au măcar o portiţă deschisă deja. Altfel, e doar o animaţie bună.
