Vreu ca postul ăsta să fie unul cât mai realist. Mai vreau să fie unul axat pe sprijin material, căci cel moral e mult mai greu de judecat.

Ce simţiţi voi că vă datorează părinţii, adică ce anume din ce nu v-ar putea ei oferi vă frustrează tocmai pentru că simţiţi că era de datoria lor să vă ofere?

În ce mă priveşte, consider că ai mei părinţi şi-au încheiat datoria: m-au purtat prin şcoli, m-au înbrăcat, mi-au dat de mâncare, mi-au dat un acoperiş şi mi-au amintit în fiecare clipă că eu trebuie să învăţ, să iau note mari, să fiu responsabilă în schimbul a tot ce primesc. Altfel, ştiam că se găsesc oricând câteva gâşte cu care să mă duc la păscut, pentru un rost alternativ al vieţii.

Sigur, nu-s ipocrită, mi-au oferit de multe ori mai mult de-atât. Fie mi-au plătit o excursie, fie mi-au dat bani să-mi cumpăr eu tot felul de mărunţişuri etc.. Şi de cele mai multe ori am acceptat. Dar asta e deja ceea ce ei au decis să îmi ofere în plus faţă de datoria lor faţă de mine. Şi sunt alţi tineri cărora părinţii le oferă mult mai mult, material vorbind, faţă de cât au avut ai mei puterea financiară să-mi ofere. Şi asta nu mă frustrează. Ce mă frustrează sunt tinerii care au crescut mari, sănătoşi, voioşi, cărora părinţii le-au purtat de grijă prin şcoli şi care însă îs nemulţumiţi. Care îşi judecă părinţii că nu le-au luat şi maşină şi casă şi câte altele. Care nu văd că au primit deja cât s-a putut şi că mai mult de-atâta n-au de unde să le mai dea părinţii. Sau care nu văd că deşi părinţii ar mai avea de unde să le dea, poate că nu merită ei să primească ceva în plus.

Şi aici îmi dau seama că poate greşesc eu când mă grăbesc să-i judec pe aceşti tineri. Poate ei simt că în datoria părinţilor intră mult mai mult. Şi vreu să vă întreb şi voi. Unde se opreşte datoria părinţilor? Când ai dreptul să-i judeci că nu ţi-au oferit suficient?

* post născut din groaza pe care o simt de fiecare dată când aud tineri prin metrou, autobuz, pe stradă plângându-se de faptu că au părinţi nemernici că nu le cumpără tot ce le trece lor prin minte

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 14 comments

  1. Eva Reply

    Fiecare parinte ofera atat cat poate. Si de fiecare data incearca sa ofere cat mai mult. Nu-mi judec părinţii pentru că n-am dreptul s-o fac. Şi ştiu că au făcut tot ce-au putut pentru a mă creşte frumos.

  2. raluca Reply

    @ Eva: foarte frumoasa atitudinea. te felicit. si-mi doresc sa-i incurajezi pe cat mai multi din jurul tau sa gandeasca la fel ca tine. Si nu in ultimul rand, iti multumesc pentru vizita pe blog. Sa mai revii.

  3. Cristina Reply

    Poate ca cei care se plang ca parintii nu le cumpara tot ce-si doresc , provin din acei parinti care de multe ori argumenteaza nasterea unui copil nu cu expresia ” ni l-am dorit foarte tare ” ci cu expresii de genul ” sa aiba cine sa le dea o cana cu apa la batranete” Eu una am auzit de foarte multe ori aceasta expresie… din pacate

  4. Cristina Reply

    Si inca ceva : eu nu ma grabesc sa-i judec pe acei tineri pentru ca de multe ori sunt “victime”ale propriilor parinti. Acei parinti care nu i-au invatat ca iubirea nu trebuie conditionata ( cati parinti nu-si cearta copiii :”daca nu esti cuminte , nu te mai iubesc !” ?) Acei parinti care ca sa suplineasca lipsa timpului petrecut cu copiii lor ii “ingroapa ” in cadouri astfel incat copilul, poate pe buna dreptate, ajunge la ideea deformata ca iubirea se cantareste in ceva material. Eu, i-am spus de foarte multe ori copilului meu ca indiferent ce va face de-a lungul vietii, bun sau rau, il voi iubi intotdeauna . Ca parinte , trebuie sa te asiguri ca intelege ca a te supara pe el pentru diverse prostioare nu inseamna ca nu il mai iubesti.. Sunt doua lucruri diferite

  5. raluca Reply

    @ cristina: mersi mult pentru interventie. ai atins un punct la care eu nu m-am gandit (iubirea folosita ca santaj in educatia copilului) si ai mare dreptate. poate ca eu gandesc asa pentru ca ai mei parinti s-au comportat exemplar cu mine.

    Tineri care au fost crescuti asa cum spui tu, cu zeci de cadouri in loc de afectiune, sau tineri care si-au vazut parintii cheltuind banii mai degraba pe tutun si pe alcool, decat pentru dezvoltarea copiilor fireste ca au dreptul sa judece.

    Si de aici eu si altii ca mine trebuie sa retinem ca meseria de a fi parinte e una tare grea si ca orice esec al unui copil are pana la urma radacina in comportamentul parintilor. Si motivatia de a face un copil e intr-adevar mult mai complexa decat: “sa aiba cine sa ne dea o cana cu apa la batranete”, “pai trebuie sa-l fac acuma, cat is tanara”, “imi trebuie un copil, ca sa fiu sigura ca iubitul/sotul ramane cu mine” etc..

  6. Cristina Reply

    Din pacate iubirea e folosita ca santaj de multe ori , nu numai in educatia copiilor.
    Cand eram mica, mama imi spunea de multe ori : Sa judeci comportamentul cuiva e foarte simplu . Asta poate oricine. Dar sa-l intelegi,…. e mare lucru !”

  7. Mer Reply

    Tare fain postul, Raluca!
    Si eu ma gandesc ca as prefera ca parintii sa insufle incredere in sine copiilor lor, sa nu-si conditioneze dragostea de o nota mare sau de un “a fi cuminte”.
    On the other hand, uite asa ajungem la o generatie Y + care e superficiala, nerealista si blazata, pentru ca i s-a spus ani intregi ca e “viitorul omenirii” si ca poate fi orice-i trece prin cap. Poate de asta au ajuns tinerii sa zica pe strada ca nu li s-a oferit ce isi doreau. Pentru ca au ajuns sa creada ca li se cuvine.

  8. raluca Reply

    @ Cristina: cu fiecare comentariu pe care l-ai lasat pe blogul meu, de-a lungul vremii, ai ridicat valoarea lui. Si stau si ma intreb: tu cand iti faci un blog, sa ne impartasesti mai mult din experienta ta de viata si din ideile tale? eu sper ca raspunsul e “curand” 🙂

    @ Mer: multumesc de apreciere! simt la fel ca tine in privinta multora dintre tinerii de azi si ma gandesc ce e mai realist: sa-i schimbam pe cei de azi sau noi, cei care suntem acum sau vom fi in cativa ani parinti, sa ne educam copiii intr-un mod ceva mai stiintific decat s-a intamplat in trecut. Prima varianta pare imposibila, a doua cere investitii mari de timp, de energie, de bani. (putini parinti mai citesc si cate o carte de psihologia copilului inainte sa ia decizii despre cum sa se comporte fata de copii, si mai putini cer sprijinul unui psiholog atunci cand situatia le scapa de sub control).

  9. Cristina Reply

    E mult spus si-ti multumesc.

    Raspunsul e : O sa ma gandesc serios la asta, mai ales ca esti a treia persoana care-mi spune acest lucru .

  10. Cristian Reply

    Sunt multumit de cum m-au crescut parintii mei, de ceea ce mi-au oferit , material sau nu ! Nu stiu daca viata mea ar fi fost mai buna sau mai rea daca as fi avut mai mult sau mai putin . Consider ca si-au facut “datoria ” ! Acum, eu ma gandesc , noi ce le datoram lor ? De ce trebuie ca cineva sa ne datoreze noua ceva, pe ideea ” ‘mda mie nu imi da nimic? ” Imi place sa cred ca mi-au oferit neconditionat . Sunt mandru de parintii mei si consider ca o parte din ceea ce am realizat se ” datoreaza” lor ! Apropo, pe mine ma amenintau ca daca nu invat carte ” te trimit la nea’ Radu la tara si te tuci cu el cu caii ! ” Yeah ! Imi dadea fiori !
    Apropo de post, este acel gen care te face sa speri, sa te simti uman , sa zambesti dupa fiecare paragraf . Este acel gen de post care are “ceva” in el !
    O seara placuta !

  11. raluca Reply

    @ Cristina: astept cu sufletul la gura

    @ Catalin: nu pot decat sa ma bucur!

    @ Cristian: te felicit pentru atitudine. Si multumesc de aprecieri 😀 O seara faina si tie!

    @ cami: ma stii cum sunt. vreu cai, nu ponei. Şasă cai frumoş

  12. Me Again Reply

    Cred că cei care se plâng au primit deja prea mult şi s-au obişnuit să primească. Am vagul sentiment că or să ajungă nişte adulţi de calitate îndoielnică. Dar poate mă înşel eu.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *