Poate e din cauză că tata mă ruga adesea să-i fac rost de melodii cântate de Zavaidoc, Jean Moscopol, Maria Tănase, Fărâmiţă Lambru, Cristian Vasile şi câţi alţi lăutari de viţă veche…

Poate pentru că mama mă purta prin crâşmele pe unde lucrau ea şi colegii ei, fiind nelipsită de la petrecerile de 1 martie, 8 martie, 1 iunie, zile de sfinţi şi zile de naştere când ospătarii închideau uşa pentru clienţi şi muzica hrănea numai sufletele lor preţ de o noapte. Ascultam cumincioară toate poveştile, dansam cu foc, alteori adormeam pe un scăunel dar nu plecam acasă înainte de dimineaţă cu nici un preţ.

M-am îndrăgostit iremediabil de muzica lăutărească, de lăutari şi de felul lor de-a fi, de strălucirea din ochi în timp ce-şi fac meseria, de inteligenţa lor emoţională ieşită din comun, neşlefuită de nici o şcoală.

Nu-i uşor să explic că mă reîncarc de la Omu bun n-are noroc, dar am reuşit deja să-mi conving prietenii că puţine lucruri pe lumea asta îmi fac atâta bine precum o seară într-o crâşmă cu lăutari. Într-o lume ideală aş fi la o măsuţă ascultând şi aflând poveşti întortocheate de viaţă (oamenii cu vieţi simple şi plcitisitoare nu stau prea mult prin astfel de cârciumi).

Aşa că în ziua cu aniversarea am primit un bilet spre fericire: concert cu Mărgineanu şi Chilian la Sala Palatului, apoi invitaţie la Şarpele Roz, un restaurant care a preluat filosofia de viaţă a maestrului Dinică: “Lumea e mică! Ce mai…câteva mese”.

Ospătari de şcoală veche care anticipează nevoile oaspeţilor, un ţambal care mi-a încântat simţurile, Nelu Ploieşteanu cântându-mi “Astăzi e ziua ta…” şi convingerea că viaţa se dăruieşte pe deplin numai lor, celor care la rândul lor se dăruiesc fără exagerate precauţii vieţii… Cam asta mi-a fost aniversarea.

Acum că v-am împărtăşit emoţiile mele vis-a-vis de lăutari, e posibil să revin cu câteva articole pe tema asta, poate mai fur minţile cuiva 🙂

Vă las cu un articol excepţional despre manele, lăutari şi lumea interlopă. Nu, nu ascult manele, dar articolul e în continuare interesant pentru că tot lăutar se cheamă şi cel care livrează manele şi cel care cântă muzica lăutărească veche pe care o prefer eu.

Şi una din preferatele mele:

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 3 comments

  1. raluca Reply

    încercăm să rezolvăm şi asta în zilele următoare (eu şi prietenii mei dragi care mă ajută cu aspectele tehnice ale blogului 🙂 )

  2. Pingback: Şi ţambalul are zei | Mai departe

Leave a Comment

Your email address will not be published.