Îmi place mult aici că se încearcă foarte des promovoarea socializării între studenţi. În căminul în care locuiesc eu, a fost organizat de curând un eveniment profund culinar şi pe alocuri cultural.
Dorinţa organizatorilor era ca un număr cât mai mare dintre noi să gătim ceva specific ţării din care venim şi apoi să primim alţi studenţi să guste, la rândul nostru să cutreierăm alte camere şi apoi să coborâm cu toţii la parter, în holul clădirii, pentru un pahar de sangria şi un pic de ritmuri calientes- muzică 100% spaniolă.
Am promis câtorva amici că o să le gătesc în curând o ciorbă, dar aseară nu m-am încumetat, pentru că riscul să nu-mi iasă bună era destul de măricel- dată fiind şi presiunea circumstanţelor. Aşa că m-am afiliat şmechereşte cu încă un român şi cu un indian, iar felul nostru de mâncare a fost ceva indonezian :D. Am hrănit aşadar musafirii cu ceva peşte şi legume crude, totul acoperit de un sos bunuţ şi iute.
La rândul nostru, am savurat tortillas de patatas– de la nişte spanioli gălăgioşi. E vorba de o omletă care are felii rotunde şi subţiri de cartofi înăuntru şi ceapă. E ceva mai pufoasă decât omleta cu care eram eu obişnuită şi din câte am înţels toată iscusinţa bucătarului e în modul în care reuşeşte să întoarcă omleta fără să îi strice forma.
Desertul a fost un tort cu multă ciocolată gătit de două studente din Lituania şi desigur un pahar de sangria- vin amestecat cu rom, cu suc şi cu fructe: bucăţi de portocale, pere şi mere în cazul nostru. Am reuşit mai târziu să fur o bucăţică de banană prăjită gătită de o chinezoiacă. Avea un gust interesant, dar nu am simţit nevoia să mai iau încă o bucată.
Dincolo de faptul că în tot căminul mirosea ameţitor de bine şi dincolo de faptul că mai toţi salivam pe la mai toate uşile, evenimentul a fost o nouă apropiere între culturile noastre şi o nou prilej să auzim şi să împărtăşim obiceiuri, tradiţii, întâmplări specifice fiecărei ţări.
Mi-ar plăcea să se întâmple şi în România asta, doar să fie dedicat felurilor de mâncare specifice regiunilor noastre, pentru că nimeni n-ar rezista mirosului de tochitură moldovenească. Un pic de mămăliguţă şi brânză apoi, ca să alunece mai bine pe gât.
Şi că tot veni vorba de ceva gustos de acasă, mi-e poftă teribilă de sfinţişori, pe care mami îi face extraordinar de buni. Mă refer la sfinţişori din ăia făcuţi în cuptor, din aluat dulce, care se dau apoi prin miere şi nucă. Saliveeez…
Trebuia sa le faci o ciocolata de casa, specialitatea mea 😀
în cazul ăsta, vin cu morcovi mari pentru locatarii iepureşti ai casei tale şi cu un tedi pentru tine şi aştept cuminţică ciucalata. La vară, Krossfire. Mai e doar un pic 🙂
Si pana atunci promit ca nu vor mai exista reactii gen ”Ce ai pus in chestia asta ?” :))
dupa titlu puteam sa jur ca e ceva cu biciclete ;p
şi eu to aşa am crezut iniţial, Dănuţ 😛
Foarte faina initiativa. Nu comentez mai mult ca deja mi s-a facut foame. Si sa stii ca se practica chestii de “gen” si in Romanica. 🙂
Mi-am propus să organizez ceva de genul ăsta, dar la o scară mai mică şi acasă. Sper că moldoveanul din tine va fi nerăbdător să gătească, tatastrunf 😀
Hehe, si la noi s-au incercat chestii de genul. But I’m put to shame, eu n-am gustat inca mucenici (!), tochitura moldoveneasca am mancat abia aici la cina unei prietene moldovence, iar sfintisorii nu stiu ce sunt 🙁
A mancat Silvia sfintisori si pentru tine! Unul era pentru tine, unul pentru mine, iar unul pentru ea! Dar n-a zis nimeni nimic de cele 40 de pahare!!!!!!!!
@julesie: sfinţişorii îs în formă de 8, făcuţi din aluat de cozonac- cel puţin aşa-i face mami- copţi la foc mic în cuptor şi daţi apoi prin miere şi miez de nucă. Îs cam de mărimea unei palme.
@bogstar: am omis să pomenesc de ele, dar o fac acuma- în unele regiuni ale ţării în ziua de 9 martie încă se mai ţine cont de obiceiul conform căruia bărbaţii trebuie să bea sau să încerce să bea 40 de pahare de vin, pentru a fi sănătoşi şi productivi în anul ce vine. Culmea e că îs destui care chiar reuşesc.