Mi-e plină viaţa de dileme şi de fiecare dată când reuşesc să mai rezolv una mă felicit şi mă apreciez sincer. La fel reacţionez şi când mai creez una, pentru că fiecare din ele îmi gâdilă neuronii.
Ce a fost întâi: oul sau găina?!? rămâne deocamdată o enigmă. Şi alături de ea se aşează cuminte:
Ce-a fost XXX iniţial: simbol al Amsterdamului sau al pornografiei?
Trebuie să recunosc că mi-e cam ciudat să zăresc 3 de X mari şi roşii sau uneori albi pe mai toate clădirile, pe toate vederile de aici, pe haine, pe cărţi şi mai ales pe harta oraşului.
Firesc, am căutat pe net. Pe wikipedia, am găsit că “Steagul oraşului Amsterdam are trei cruci ale Sf. Andrei, plasate orizontal. Semnificaţia heraldică a crucilor este necunoscută, însă unii istorici sunt de părere că simbolizează cele trei calamităţi care au devastat oraşul: ciuma, inundaţiile şi focul. “ A fost proclamt steagul oficial al oraşului pe 5 februarie 1975, însă originea celor trei de X e mult mai adâncă în timp.
Opinia unui olandez cu care am discutat azi e că cei trei X au aparţinut întâi simbolisticii oraşului, iar mai apoi- datorită atitudinii tolerante şi non-conformiste a celor de aici, mai ales cu privire la tot ce e relaţionat cu sexul- a devenit un simbol al industriei pornografice.
De altfel e clar că olandezii sunt conştienţi de poziţia de întâietate pe care o au în industria sexului. Inteligenţa lor vine din aceea că au ştiut să valorifice în cel mai bun mod cu putinţă imaginea pe care au căpătat-o. Olandezii ştiu- la fel ca toată lumea- că sexul vinde. Numai că pe lângă asta, ei au reuşit să afle şi dedesupturile procesului şi mai ales cum să amplifice dimensiunile fenomenului.
Au Red Light District ca una din cele mai importante destinaţii turistice şi au sute de sex-shopuri, fiecare dedicându-de unui target bine definit: au loc în lumea lor şi homosexualii şi transsexualii şi sado-masochiştii şi voyeuriştii şi toţi câţi or mai fi. Iar controversele care se nasc în jurul fiecărei “nebunii” de-a lor nu fac decât să-i ajute.
De altfel e regulă de aur că reclama-i sufletul comerţului, iar dacă reclama vine gratis- cu atât mai bine.
Ultima lor găselniţă: sexul în public e permis în parcul Vondelpark- cel mai mare din Amsterdam. Desigur, trebuie să se întâmple doar seara sau noaptea, cei în cauză trebuie să cureţe în urma lor, nu au voie să-şi consume iubirea în preajma locurilor de joacă şi mai ales nu au voie să atenteze la liniştea celor din jur. Evident, egalitate în drepturi atât pentru cuplurile hetero cât şi pentru cele homosexuale.
Traducere liberă a celor de mai jos: Olandezii tocmai şi-au creat o nouă maşină de bani în domeniul turistic. Mi-e greu să cred că pe vântul şi pe frigul de-aici se găsesc foarte mulţi amatori de senzaţii tări care să bată drumul până acolo doar pentru câteva minute de plăcere, însă turişti care vor vrea doar să vadă locul în cauză vor fi în număr mare.
Că se întâmplă des ca oamenii să facă sex în locuri publice – ştim cu toţii, şi asta indiferent de ţară sau de parc. Iată cum olandezii au făcut din ceva atât de cunoscut şi de ştiut de toată lumea un avantaj propriu. Vondelpark nu a fost ales întâmplător. E unul din cele mai curate şi mai bine întreţinute parcuri ale Amsterdamului, care oricum atrăgea turişti, dar care însă va fi ţinta şi mai multor vizite de acum încolo. Frumos marketing de oraş şi de ţară, drept pentru care ei îşi merită cu prisosinţă întâietatea simbolului XXX.
Cand s-o legaliza si la noi imi fac un lant de bordeluri pentru programatorii infocati. Sunt mai ieftine, ca n-am nevoie de femei reale 😀
ţi-ajung 100 GB de femei, ca la o petrecere normală între programatori?
😛
O sa cumpar niste servere, sa aiba sistem de optiuni.
Numai in Amsterdam putea sa se intample asa ceva. Chiar numai acolo imi pot imagina asta. Si o spun cu un amestec de cea mai mare admiratie si fascinatie. Am prieteni care sunt aici de ani de zile si inca se intreaba “cum poate merge tara asta asa de bine”.