Nu cred în deochi, nu cred în descântece, n-am văzut pe nimeni deochiat până acuma, în schimb cunosc o grămadă de oameni care îs gata să bage mâna în foc şi se jură că deochiul există.

În spaniolă îi zice mal de hojo şi femeile se feresc de el ţinând pumnul strâns cu degetul mare între arătător şi degetul mijlociu atunci când sunt în preajma unei persoane care are privirea rea (habar n-am cum o recunoşti că-i rea).

Eu îs scuipată adesea ca să nu fiu deochiată, ba că am ochii albaştri, ba că am părul des, ba că-mi stă bine îmbrăcată într-un fel. Mai rău e când spun eu cuiva că ceva e tare frumos şi-aud apoi un Scuipă-mă, să nu mă deochi. Şi tre s-o fac, n-am de ales, evit certuri inutile. Jenibil.

Cunosc un bărbat în toată firea care poartă mereu chiloţii pe dos din aceeaşi frică bolnavă de deochi. Mai ştiu persoane care poartă mereu câte ceva roşu.

Tratamentul deochiului este însă şi mai înfricoşător decât prevenţia. Începând de la cuvinte mult şi încâlcite rostite de o babă senilă şi terminând cu ţinutul pe frunte a unei batiste înmuiate în urină.

Vouă vi-i teamă? Cum preveniţi, cum trataţi?

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 4 comments

  1. tatastrunf Reply

    Mie nu mi-e teamă, însă m-am confruntat și eu cu persoane superstițioase cum și eu am superstițiile mele.
    Cum tratez deochiul, nimic mai simplu… o flegmă bună între ochii cred că rezolvă problema.

  2. Mermaid Reply

    Eu chiar saptamana trecuta am fost deochiata. Nu stiu daca este din pricina ochilor albastri din dotare, dar parca am simtit ca ceva nu este in regula cu acea privire luuuuunga asupra mea. Au urmat cateva ore de chin ce au luat sfarsit prin simplul si traditionalul “Tatal nostru”.
    Nu sunt superstitioasa, dar se intampla.

  3. raluca Reply

    @ tatastrunf: între ochii cui?

    @ Mermaid: ce Înseamnă chin? ţi-a fost rău fizic? de la o simplă privire?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *