Estonia- bucăţele de trăiri

Abia acum am realizat că e mai mult de o săptămână de când n-am mai scris. E şi netul de vină, e şi laptopul care merge prooooost de tot cu Windows Vista şi evident îs şi eu.

Să vedem ce mai fu pe-aici:

• În excursia din parcul naţional Laheema am fost devorată de ţânţăroaice grăsane Şi nesătule. Mi-au intrat sub tricou, în pantaloni şi chiar în Şosete !!! Ne-am plimbat câteva ore într-un ţinut mlăştinos absolut suberb, am reuşit să pierdem pentru câteva zeci de minute pe unul din membrii grupului şi aveam cu toţii ceva în comun: ne scărpinam continuu. Mi s-a umflat pielea rău de tot şi s-a întărit acolo unde am fost pişcată, iar acum s-au făcut vânătăi în locul petelor roşii. Ciudaţi ţânţarii de-aici.
• Am vizitat câteva sate de pescari şi am aflat un secret de-al locului. Plajele sunt pline de stânci, iar roci imense sunt împrăştiate şi în apă. Localnicii spun că dacă ajungi până la stânca cea mai mare şi baţi de trei ori în unul din pereţii ei, o să ai curând un copil. La rândul lor, copiii ştiu cu toţii că ei provin din stâncă şi n-ar crede nicicând vreo poveste cu barză sau alte păsări.

• Sunt o mulţime de conace în Estonia, majoritatea construite în trecut de germani foarte bogaţi ce trăiau aici. Odată cu ocuparea ţării de către ruşi, nemţilor li s-au confiscat toate proprietăţile iar casele şi domeniile întinse din jur sunt acum deţinute în mare parte de statul estonian. Unele dintre ele au fost privatizate în urma unor licitaţii dubioase. Descendenţii familiilor ce le-au construit încercă din răsputeri să-şi recâştige pământurile însă sorţii de izbândă aproape nu există. Conacele pot fi vizitate, iar în unele dintre ele se poate chiar înnopta. Eu am fost la cel din Palmse.
• Am înnoptat în Vosu, un sat de pescari. Am participat la saună tradiţională care a fost un oareşce şoc pentru mine. Mai făcusem de câteva ori în România, alternând minutele petrecute înăuntrul saunei cu duşuri reci. Aici duşul rece era înlocuit de o baie rapidă în râul rece din faţa casei. Am intrat timidă, cu un prosop pe mine, nefiind obişnuită să mai fac saună cu încă cineva şi oricum avea nevoie de câteva minute să mă obişnuiesc cu ideea de goliciune totală în faţa unor alte femei. N-am avut timp să mă mai gândesc la asta, pentru că imediat ce am intrat toată ideea mea despre saună s-a răsturnat. Estonienii nu au nici o problemă cu sauna mixtă, adică bărbaţi şi femei laolaltă, aşa că erau acolo Adami şi Eve lipsite de orice frunză… Am reuşit să stau câteva minute. Sunt încă lucruri faţă de care nu sunt atât de deschisă…
• Apa Mării Baltice era foarte rece pentru mine şi pentru restul muritorilor de rând, în timp ce localnicii o considerau călduţă.
• Zilele sunt extrem de lungi aici şi bioritmul meu dă rateuri. Sunt obişnuită să mă agit cât e soarele pe cer, iar aici soarele e pe cer de la 5 fără ceva şi apune puţin după 10 şi ceva. Oricum, cerul e foarte luminat mereu şi pe la miezul nopţii ai încă senzaţia că abia a apus soarele. Iernile pe de altă parte înseamnă beznă totală mai tot timpul, iar cei de aici îs obişnuiţi să plece la serviciu pe întuneric şi să se întoarcă tot pe întuneric. Cred că aş hiberna dac-aş rămâne.
• Estonienilor le plac migdalele învelite în zahăr ars şi simţi mirosul ăsta la fiecare colţ de stradă, la fel cum marijuana îţi bucură simţurile olfactive prin Amsterdam. Se vând punguţe cu migdale mai peste tot în centrul vechi al oraşului, iar fetele îmbrăcate în costume medievale te îmbie să guşti măcar un pic. Având în vedere că e moca să guşti şi sunt peste 20 şi ceva de tonete, e simplu să te saturi 😀
• Berile cele mai populare sunt Saku Şi A. le Coq. Beutorii de aşa ceva zic că ambele îs bune.
• Ca beutură suvenir recomand Vanna Tallinn, care înseamnă vechiul Tallinn Şi e un fel de lichior cu gust uşor de rom.
• Am cunoscut pe-aici un englez, căruia i-am spus că sunt româncă -replica lui fiind: Oh, my God, I’m so sorry for you. Îmi e profund antipatic, la fel cum este antipatic tuturor. Refuză să vorbească altfel decât cu un foarte pronunţat accent britanic şi ne tot repetă că-i frustrant pentru el că vadă că habar n-avem engleză. Păcat de oameni ca el, că face reclamă proastă întregii lui ţări.
• Una din fetele din Austria a aplicat pentru o bursă în România Şi speră ca în curând să afle un rezultat pozitiv. Ea face inginerie civilă şi profesorii i-au recomandat să înveţe una din limbile est europene pentru că o să aibă mult de-a face cu popoarele estice în viitoarea ei carieră.
• Am discutat câteva ore cu un francez despre experienţa traumatizantă pe care a avut-o în România în 1988 când s-a hotărât împreună cu nişte prieteni să ne viziteze ţara. Era student pe-atunci şi n-a crezut că o să fie trezit în miezul nopţii şi apoi interogat preţ de câteva ore de securişti ce credeau că punea la cale vreo revoluţie. Citise în câteva ghiduri că românii sunt ospitalieri şi că majoritatea au învăţat limba franceză în Şcoli şi i-a fost greu să înţeleagă de ce nimeni nu-i răspundea şi toţi se fereau să vorbească cu el. A reuşit totuşi să se împrietenească cu un român care i-a primit în casa lui şi despre care a aflat mai târziu că a avut de suferit de pe urma acestui gest.
• Estonienii nu se consideră un popor religios Şi deşi îs destule biserici în oraş, majoritatea celor cu care am vorbit mi-au mărturisit că le e indiferentă religia şi că puţini îs cei ce ajung la vreo slujbă.
• Am vizitat Rocca al Mare- un fel de muzeu al satului în Tallinn. Îmi plac la nebunie leagănele lor tradiţionale, mari, de lemn, în care două sau mai multe persoane stau în picioare, faţă în faţă.
• M-am jucat jumate de zi în castelul din Rakvere care are câte ceva special pentru orice turist, de orice vârstă sau naţie ar fi el. Sunt oi care zburdă vesele în curtea interioară, sunt leagăne, se trage cu arcul, se călăreşte, se pictează, se scrie cu pene de gâscă, se poate organiza chiar o luptă, cu armură şi sabie şi tot ce trebuie. Îs câteva camere ale groazei de unde copiii ieşeau bocind şi e interesant să vezi unde îşi făceau nevoile oamenii cetăţii. Era o cameră special amenajată într-un turn înalt, iar printr-un cilindru din interiorul zidului castelului, totul ajungea afară, chiar la baza peretului. Practic, era un castel înconjurat de materii fecale.
• Sâmbăta asta am fost în Viljandi-un oraş aflat la aprox 170 km de Tallinn, în care tocmai avea loc un Festival naţional de muzică folk. M-am simţit ca în Sighişoara. Zeci de oameni pe iarbă, se cânta la chitară în fiecare grupuşor de oameni, corturi peste tot şi haine înflorate alături de costume de piele ale roakerilor supăraţi. E şi un lac destul de mare acolo, cu tot cu plajă, am prins chiar şi un meci destul de important pe stadionul oraşului şi am mâncat tradiţional: adică carne grasă prăjită în mult ulei. În fine, am încercat doar pentru că e chiar greţos. Nu mi-a plăcut că am vazut o grămadă de copii pierduţi de părinţii lor, nu mi-a plăcut cu mămăile stăteau la bere în timp ce unul dintre copiii a căzut de pe o masă şi s-a lovit rău de tot la cap. Lu mă-sa i-a mai luat vreo două minute să se prindă că-i al ei… Nu mi-a plăcut că erau doar câteva toalte publice, fiecare cu cozi imense, iar toate locurile publice fie au refuzat să recunoască faptul că aveau toalete, fie au pus semne mari cu AVARIE Şi le-au încuiat. În cele urmă, am mituit un chelner şi mi-a descuiat toaleta.
• Cel mai bun loc pentru a admira oraşul e de pe terasa hotelului Radisson, situată la etajul 24. Hotelul e chiar în centru şi e imposibil să nu-l observi, pentru că e una din cele mai înalte clădiri din Tallinn.
• S-ar putea spune despre estonieni că au ca simbol naţional cântatul. Sunt numeroase manifestări muzicale, cu toţii fac parte din cor, măcar cât sunt mici, au sute de cântece tradiţionale şi abia aşteaptă festivalul anual de muzică corală.
• În 2011 Tallinnul va fi capitală culturală europeană, aşa cum a fost şi Sibiul anul trecut.