Fac parte din categoria aceea de oameni care n-au înţeles beneficiile sportului la momentul potrivit. De la ai mei părinţi, care m-au crescut aşa cum au ştiu ei şi au putut mai bine date fiind constrângerile lor sociale, ştiam că eu am, ca şcolar, un singur scop: să învăţ bine. Să pun mâna pe carte şi să ajung departe. Norocul a făcut că mi-a plăcut cartea şi nu doar că am învăţat, dar am făcut-o  şi cu mare plăcere.

Ce nu mi-a plăcut a fost sportul, mişcarea fizică. Şi aici iar mă consideram norocoasă, pentru că ai mei nu mă băteau la cap să fac ceva în sensul ăsta. Aşa că participam la orele de sport şi cam atât. Deşi am un profil de om care caută să se autodepăşească cu aproape orice ocazie, în sport n-am avut în timpul şcolii nici o ambiţie. Făceam minimul necesar şi aşteptam să treacă orele obligatorii.

Asta plus un metabolism încet plus o alimentaţie uşor haotică m-au făcut o adolescentă plinuţă, chinuită de reţete de slăbire care de care mai absurde şi mai periculoase. O făceam fără ştiinţa alor mei, desigur, dar mă chinuiam teribil cu cartofi fierţi, orez fiert, linguriţe de oţet, ceiauri de slăbit şi prafuri miraculoase. Am trecut de adolescenţă şi am rămas plinuţă dar cu mai multă încredere în sine (graţie familiei, prietenilor care au văzut dincolo de omul leneş să se mişte). Singurul lucru care mă interesa din punct de vedere fizic era să nu arăt respingător, să nu mă îngraş şi mai rău şi să mânănc cât de cât sănătos (fără junk food, dulciuri, snasksuri).

Au mai trecut nişte ani şi am mai făcut nişte paşi mari de tot pentru mine şi minusculi pentru omenire: am înţeles că sportul nu e despre arătat bine, ci despre sănătate. Mi-au deschis ochii momente în care aveam de alergat după ceva şi realizam că îmi pierd suflul după nici un minut. Sau momente când liftul nu funcţiona şi urcatul pe scări era nepermis de dificil pentru un tânăr în putere.

Iar cel mai mare pas din saga asta a mea cu sportul s-a încheiat ieri. Dar să vă zic cum a început.

Acum o lună mă uitam din balcon către oamenii care făceau sport în sala de peste drum. Şi m-am gândit că n-am nici o scuză. Aveam deja motivaţia intelectuală să mă apuc de sport pentru că deja ajunsesem la concluzia că mi-este necesar, dar nu găseam cale de implementare (ştiţi voi: m-aş apuca de înot, dar n-am bazin aproape, sau de zumba, da vreau lunea şi miercurea, nu marţea şi joia şi alte scuze de genul ăsta). Am mai avut iniţiative sportive în trecut, dar nu m-am ţinut de niciuna din varii motive, unele chiar obiective.

Aşa că am sunat să întreb de servicii, m-a atras programul de aerobic şi m-am dus la prima oră. Am cumpărat atunci un abonament de 12 şedinţe valabile o lună. Am sperat să-l duc până la capăt. Şi aşa am făcut. Ieri a trecut luna.

N-a fost uşor pentru că:

  • În prima şedinţă n-am reuşit să fac nici jumătate din exerciţii.
  • Antrenoarea îmi atrăgea atenţia că nu coordonez bine mâini şi picioare, că nu fac exerciţiile corect (adică făceam puţine şi greşite).
  • Mă uitam în oglindă şi vedeam o faţă schimonosită de durere şi neputinţă.
  • Febra musculară din primele zile îmi tot şoptea să fac mai bine o pauză de vreo săptămână.
  • Când se apropia ora de mers la sală îmi răsăreau tot felul de gânduri legate de dureri închipuite de cap sau de vremea de afară sau de orice altceva care ar fi justificat o pauză.

Dar a meritat pentru că:

  • Am reuşit să mă motivez să ajung la toate cele 12 şedinţe.
  • Ies veselă de acolo şi cu chef de mutat munţii din loc.
  • Sunt mai atentă la ce mânânc.
  • Am deja o rutină.

 Stadiul meu acum e aşa:

  • Îmi voi face un nou abonament pe o lună.
  • Reuşesc să fac toate exerciţiile, dar nu le fac în totalitate corect (e.g. nu ridic piciorul suficient de mult).
  • Nu am slăbit deloc (în kg), dar simt că ceva se reconfigurează prin corpul meu. E o gaură mai puţin la curea 🙂 Cred că voi reuşi să şi slăbesc în viitorul apropiat.
  • Nu mănânc în totalitate corect. E o filosofie întreagă cu nutriţia, am învăţat principii de bază, dar mai e mult până ajung să o fac natural, fără chin, fără tentaţia să încalc o regulă numai azi, şi de mâine să nu mai fac.
  • Fac doar aerobic, dar plănuiesc să încep să şi alerg, să şi înot. Îmi doresc să înţeleg cât mai mult despre corp, muşchi, substanţe nutritive şi să-mi fac un program cât mai sănătos. Mă confrunt cu o avalanşă de articole în domeniu, unele cu informaţii contradictorii, aşa că încerc să găsesc adevărul :P.

Fun facts:

  • Am auzit de multe ori în luna asta că nu mănânc bine, că nu fac exerciţiile pe care ar trebui să le fac, că de fapt eu ar trebui să fac şi fitness, altfel degeaba fac etc.. Răspunsul meu: e un pas pe drumul cel bun. Vin şi alţii. Calc cu grijă, puţin câte puţin.
  • Cel mai greu e să merg până la sală. De îndată de ajung înauntru, simt valuri de energie în mine. O fi de la băieţii care trag de fiare, o fi de la celelalte fete unite întru sănătate, ca şi mine… nu ştiu exact de unde, dar important e că se naşte în mine şi mă ţine activă o oră.
  • Nu mi-e foame după, deşi de-asta mi-era cel mai teamă. Mănânc de obicei un măr cam la jumătate de oră după.
  • Da, mă enervează fetele care sunt în formă şi vin la aerobic. Dar transform repede săgeţile cu foc din ochii mei în admiraţie şi motivaţie. Vin şi eu în rândul vostru curând.

Am scris pentru că nu m-aş fi văzut vreodată făcând aşa ceva. Dar am putut şi vreau să mai fac asta. Adică oricine poate. Şi nu e prea târziu niciodată. Şi nu e nici o ruşine să te duci şi să nu faci mare lucru la prima şedinţa. Sau la primele 10. Important e ca în fiecare să fii puţin mai bun decât tine în şedinţa precedenţă. Concurenţa e cu tine şi câştigi tot tu, oricum ar fi. Ceva nepreţuit: sănătate. 

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 8 comments

  1. raluca Reply

    oaaa, Cristi, ce de vreme a trecut. Mă bucur mult să aud/ citesc ceva de la tine :). Merci de încurajare, aşa voi face. Bine ai revenit!

  2. Radu Reply

    Hello,

    Să știi că e foarte bine să mănânci și să bei apă după ce faci antrenament / efort. Mușchii au nevoie să-și refacă rezervele de glicogen, dar evident este important să nu sari calul. Ei se vor reface mai bine, iar tu vei face mai puțină febră musculară.

    Felicitări pentru pașii făcuți. Dacă ar fi mai mulți oameni ca tine, lumea ar fi un loc mai frumos.

  3. Nic Reply

    Cine iti recomanda fitness in momentul asta e doar imbecil! Ramai la aerobic si cauta o alimentatie cat mai sanatoasa! Fitnesul e pt “avansati”, sunt destui care trag de aparate prin sali fara sa aibe habar daca ceea ce fac e OK iar antrenorul de aerobic tocmai de asta te va feri! Incearca sa reduci numarul de carbohidrati mancand alimente cu un procent mai mare de proteine sau grasimi, incearca sa analizezi fiecare produs in parte aici http://nutritiondata.self.com/facts/legumes-and-legume-products/4455/2 te va ajuta, incerca la fiecare masa sa mananci cat mai multe legume, incearca sa inlocuiesti carnea de pui/vita cu pestele (fara sa renunti la ea) *in cazul in care manaci prea multa carne. Bafta!

  4. raluca Reply

    @ Radu: Thanks. şi bine ai venit pe blog :P.
    @ Nic: bun venit pe blog şi ţie! Şi mulţumesc pentru sfaturi!

  5. Dumi Reply

    Nici eu nu am fost sportiva in copilarie si nici in adolescenta si aveam si eu destule kg in plus…pana am inceput sa merg foarte mult pe jos, apoi sa alerg…iar acum alerg cate 1h in fiecare zi si n-as putea renunta la asta… 🙂
    Succes! Si nu renunta! 🙂

  6. Pingback: Eu şi sportul #2 | Mai departe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *