Aţi avea ceva împotrivă să aveţi un profesor homosexual?
Eu nu.
S-a iscat discuţia în timpul unuia dintre cursurile mele, când profesorul ne-a spus că deşi învăţământul superior este public şi finanţat de către stat, unele universităţi îşi iau libertatea de a impune condiţii suplimentare la angajarea cadrelor didactice. De exemplu, profesorul în cauză nu s-ar angaja niciodată la o universitate catolică, pentru că el este ateu, iar angajarea ar presupune ca domnia sa să semneze un act prin care se angajează să respecte tradiţiile, ritualurile, manifestările acelei universităţi Şi -desigur- să şi participe la ele.
Tot dumnealui ne-a mărturisit că deşi homosexualitatea pare a nu fi un subiect tabu în Olanda şi deşi ideea de toleranţă e propovăduită prin aproape toată mass-media, totuşi homosexualii nu sunt bineveniţi-în calitate de profesori- la unele universităţi- în special cele catolice. Desigur, nimeni nu-şi declară apartenenţa sexuală la angajare, însă dacă din comportament sau din auzite sau cine ştie ce altă sursă “se dovedeşte” că cel în cauză e homosexual, i s-ar putea cere, sub un alt pretext să-şi schimbe locul de muncă.
Barbar, în opinia mea. Nu mă interesează ce face profesorul meu în dormitor, atâta timp cât ştie să-şi predea lecţia. Cu ce e mai normal un heterosexual care adoră să-şi biciuiască nevasta sau să se lase lovit până la sânge? De ce să fie judecată performanţa lor profesională prin prisma orientării sexuale?
Însăşi categorisirea de normal şi anormal cere niţică atenţie. Conform bilogiei, normal e tot ce deţine o majoritate, pe când anormale sunt mutaţiile sau excepţiile de orice fel cu alte cuvinte minorităţile. Ne jucăm aici cu termeni relativi. Nu e normal pentru mine să-mi înfing inele şi metale în toate părţile corpului, dar pentru membrii anumitor triburi e.
S-avem puţină răbdare, căci printr-o Judecată o să trecem cu toţii şi-abia atunci o să vedem ce-i normal şi ce nu. A ne juca de-a judecătorii până atunci s-ar putea să fie greşit şi periculos.
Profesorul meu ideal nu trebuie să fie heterosexual, ortodox şi de rasă caucaziană. El trebuie să ştie ce şi cum să predea şi mai apoi cum să evalueze. Tot ce face în afara cursurilor nu e în aria mea de interes şi nu-mi afectează cu nimic viaţa.
desi exista un anume profesor despre care te-ar cam interesa cam ce face si in dormitor ;)) sau pe catedra.. sau pe scaune din alea directoriale, cu rotite si manere si care se lasa pe spate… 😀
=))) exact la asta ma gandeam si eu blueshadow. App banuiesc ca ti-am zis draga raluca, ca l-am vazut pe acel profesor cu nevasta lui la kfc care e draguta ;)).. eh in fine.. am deviat putin subiectul.. nici mie nu mi se pare corect, dar asa e lumea .. incearca mereu sa judece tot ce e bine si ce nu e… si eu mi-am exprimat acum opinia ca nu mi se pare o chestiune corecta, dar cine trage linie intre ce e corect sau nu.. dreptatea e in mana celor care stiu sa si-o faca .. oricum faza cu profesorul homosexual imi aduce aminte de MrGarrison din south park care s-a confruntat cu tot felu de faze pe cand era prof la gradinita.
@ blueshadow, vrei să ne împărtăşeşti vreo dorinţă ascunsă?
da, o dorinta de a ta 😀 pot sa zic?!?!?!?! pot? pot? pot? 😀
@ tatastrunf: nu ştiu despre cine vorbeşti
@ cami: nu 😀
Există discriminare pe orice subiect ce atinge orientarea sexuala, culoarea pielii, religie sau etnia. Şi în multe cazuri pe bună dreptate.
Pentru că aici e vorba despre orientare sexuală, o să ma limitez doar la acest subiect.
Nu mi-ar plăcea să îmi dau copilul la şcoală ştiind că învăţătorul sau profesorul este homosexual.
În ceea ce priveşte interacţiunea mea cu un homosexual, mă sperie gândul că respectivul homosexual să aibă vreo atracţie faţă de mine şi să îmi facă avansuri. Probabil că l-aş pocni direct şn figură. Mă oripilează şi îmi repugnă ideea de a primi avansuri din partea unui homosexual. Îmi e scârbă de ei şi de acţiunile lor “promovate agresiv” de a atrage atenţia opiniei publice.
Dar dacă singura preocupare a profesorului este să ştie ce şi cum să predea şi mai apoi cum să evalueze atunci probabil că nu aş afla că este homosexual, deci nu aş avea nici o problemă.
Ma deranjeaza expunerea in public a oricarei deviante (nu neaparat de natura sexuala) dar asta nu are legatura cu profesoratul.
Sansele ca un profesor gay sa iasa cu un student de aceeasi orientare sunt infime. Pe de alta parte, profii hetero au zeci de partenere din randul studentilor.
vezi, raluca, tatastrunf poate face o sugestie suficient de gen… si la kfc sunt mese, asa-i? :p
si scaune… chiar daca n-au rotite lucioase si manere sfasiate, ca sa zic asa, sa ramanem in tema 😉
@ programare socială: să nu uităm de profesorii- bărbaţi- care fac avansuri mămicilor, şi mai apoi să discutăm despre cei care fac din ochi tăticilor. Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi facă avansuri o femeie. Dacă însă s-ar întâmpla ca ai mei copii să aibă profesori homosexuali, m-aş interesa cu privire la activitatea lor în aceeaşi măsură cu cea a profesorilor heterosexuali. Şi ar mai fi ceva de reţinut: nu toţi homosexualii tânjesc după atenţie şi nu toţi sunt maniaci. Unii duc o viaţă normală, ferită de ochii răi ai lumii, la fel cum unii rromi sunt cinstiţi, unele blonde deştepte ş.a.m.d.
@krossfire: good point
@blueshadow: din câte îmi dau seama, tânjeşti după un scaun…un anume scaun
raluca, un profesor homosexual care nu tanjeste dupa atentie este doar un om cu o dorinta perversa: sa sau sa se f… in cur, nimic mai mult. Face asta acasa, in intimitatea lui, departe de mine si de viata mea. Prin urmare nu are cum sa ii afecteze viata profesionala.
Daca este unul care face din perversiunea lui exhibitionism, atunci e grav si cu mine are o problema.
P.S. Avansurile sexuale sunt ceva comun, si cel mai important inofensiv, atata timp cat nu prezinta un aspect de santaj sau favor. Barbatii “incearca” si ei, ca poate pica.
@Programare Socială: frumoasă şi poetică exprimare. Exact aici încercam şi eu să ajung. Să nu măsurăm lucrurile cu instrumentele greşite. dacă omul îşi face meseria exemplar, nu mi se pare normal să fie evaluat întâi prin prisma orientării sexuale. Deci se poate s-avem şi profesori homosesxuali, respectându-se desigur anumite condiţii.
raluca, sunt 2 chestii aici.
Prima, să fii poponar ţine de modul în care te percep oamenii doar uitandu-se la tine. Dacă ai figura mai aşa, zâmbetul mai altfel, freza mai old school, dacă ai mersul mai leganat, te îmbraci cu un anumit tip de haine sau vorbeşti mai mieros, oamenii pot sa zica rapid de tine: Uite-l si pe ala ce faţă de poponar are. Majoritatea celor din jur te percep într-un anumit fel, vorba zboară, dar nimeni nu poate jura cu mâna pe biblie despre orientarea ta sexuală.
A doua, te baţi cu pumnul în piept, sus ş tare că eşti homosexual şi îţi ceri drepturile. Care drepturi? 🙂 În acest caz faci cunoscut la modul cel mai direct, într-un cadru general, orientarea ta sexuală.
Dacă prima ipostază e de înţeles, este doar o impresie/percepţie greşită, a doua ipostază este de neacceptat. Profesional vorbind, cred că un astfel de homosexual nu are ce căuta în învăţământ.
În plus la ce zici tu, dacă eu nu aş face discriminări, oricum le-ar face alţii. Tu ai vorbit de homosexualitate în cadrul învăţământului superior, dar gândeşte-te cum şi-ar ţine un homosexual declarat orele la liceu sau gimnaziu. Asta evident dacă nu îl zboară de la inspectorat. 🙂
P.S. Să mă anunţi când va apărea primul profesor de teologie ce se va declara homosexual. 🙂