- Am vizitat Utrecht, un oraş cunoscut în principal pentru Domul din centrul său, biserică gotică construită în anul 1254. În faţa turnului de 112 m n-ai cum să te simţi altfel decât mic. Foarte mic. Universitatea de aici e una dintre cele mai bine cotate ale lumii, având ca motto Sol Iustitiae Illustra Nos (Soare al dreptăţii, Luminează-ne!). M-am suit într-un imens turn de apă şi pe măsură ce revedeam desenele ce explicau principiul vaselor comunicante îmi aminteam de orele faine de fizică cu dirigu… M-am plimbat cu barca pe canalele din Utrecht, am admirat zecile de alei strâmte ţi elegante, pe unde îş făceau loc restaurante, muzee, cafenele, puburi şi zeci de tineri facinaţi şi fascinanţi. Cel mai interesant muzeu pe care l-am vizitat a fost Catharijneconvent, cel al bisericii catolice şi mi-ar fi plăcut să existe unul asemănător dedicat ortodoxismului. Am trecut peste prejudecata olandezi- oameni reci pentru că am avut onoarea de a cunoaşte o excepţie.
- Am ajuns în Utrecht pe la 10 dimineaţa, singurică şi fără hartă. Fiind duminică, oraşul încă dormea. Din lipsă de oameni pe care să-i întreb pe unde să apuc şi pentru că mai toate muzeele mari erau închise am început să hoinăresc pe străzi. Am ajuns într-un muzeu mic, ascuns- Neighbourhood Museum Wijk C. Fiind singurul vizitator, am beneficiat de toată atenţia gazdei, care m-a făcut să mă simt ca şi cum îi vizitam propria casă. În faţa unor fotografii şi exponate vechi, mai apoi în faţa unei cafele amare, am aflat- timp de câteva ore- povestea nescrisă a oraşului, precum şi câteva din legendele ce-i dau atâta farmec. Un olandez tipic, înalt, blond, cu figură rece mi-a zâmbit cald şi m-a impresionat prin cunoştinţele pe care le avea despre România. I le-am completat cu o perspectivă personală şi sper că l-am convins să ne viziteze, la fel cum şi el m-a convins să revin cândva în Utrecht…
- M-am tot enervat din cauza afişelor cu Atenţie: Sunt şoareci în clădire!!! Azi dimineaţă, am văzut unul mort în faţa uşii. Câh
- M-am întâlnit cu o gaşcă de supermeni pe stradă. Vreo douăzeci şi ceva de indivizi, fiecare îmbrăcat în Superman, cu tot cu chiloţii şi mantia roşie s-au adunat din toate colţurile lumii şi cântau pe străzile Amsterdamului. Am intrat în vorbă cu ei, am făcut două-trei poze şi am aflat: era doar o petrecere a burlacilor. Prietenul lor de doar 21 de ani îşi punea capăt zilelor urma să se însoare curând aşa că au avut un motiv destul de bun să celebreze într-un mod original. Simpatici şi fotogenici…
- Am încercat să fac un cadou unui prieten şi am sesizat cu neplăcere că Mircea Eliade nu-i pe rafturile librăriilor de aici deşi ar merita cu prisosinţă. Am reuşit totuşi să comand Bengali Nights, varianta englezească a Maitreyi. Celor ce n-au citit încă, le recomand s-o facă degrabă, povestea de dragoste de aici fiind una din cele mai tulburătoare ale lumii.
- Am ascultat muzică blues live cântată de un showman autentic în Bourbon Street- un club de jazz şi blues. Nu-i de ocolit dacă treceţi prin Amsterdam.
- M-am minunat de trucurile colegului de cameră, care mi-a arătat că se poate fuma o ţigară fără să pice nici un pic de scrum, că se poate face nod unor paie fără ca acestea să fie totuşi legate în vreun fel şi multe altele pe care nu le pot divulga, întrucât risc să dispar de tot, printr-un truc a la Houdini…
- Încep examenele peste o săptămână şi agonia deja s-a instalat confortabil…
Bafta multa la examene, si daca cumva mai ai timp sa vizitezi tot ce prinzi. cand termini tot? cand vii acasa?
Fac tot posibilul… Mă întorc pe 1 iulie
bai nene, tu ma sperii cu soarecii aia. vezi sa nu ti se strecoare in bagaj peste o luna…nu am sa imi roada cadoul pana in tara. sincer.
Write, writee 🙂
In Utrecht as fi vrut eu sa merg, la game design dar n-aveam sanse.