Iată ce s-a întâmplat între timp:

  • 4 mândri flăcăi, prieteni de-ai mei au decis că merită verificat dacă Amsterdamul e chiar atât de cu moţ pe cât îl descriu eu.
  • după 6 zile de cercetări asidue, decizia unanimă a fost că merită să locuieşti aici pe veci
  • pe scurt, bani în stânga şi-n dreapta, începând de la parcare, toalete, transport în comun etc.., în schimb multă civilizaţie.
  • o oprire de un minut pe trotuar, în stilul pur românesc a însemnat câteva priviri curioase spre furioase şi o maşină fără nici un însemn special care a oprit imediat lângă noi. Un nene poliţist, nu miliţian, a coborât rapid, ne-a vorbit în cel mai respectuos mod, curios cum se poate aşa o minunăţie: să parchezi pe trotuar. Ne-am luat feţe de turişti proşti, engleză vorbită stricat, iar domnia sa a fost mai mult decât amabilă: ne-a indicat pe unde să părăsim oraşul şi ne-a rugat să nu mai facem aşa ceva vreodată. Curat, fără şpăgi, fără miştouri inutile.
  • am numărat fascinaţi sutele de situaţii în care bicicliştii încetineau cu sau fără voie maşinile iar şoferii NU înjurau, nu blestemau şi nu claxonau. O fi vreo altă specie de humanoizi?
  • am vizitat locuri faine de tot şi voi scrie despre fiecare din ele zilele astea. Voi începe cu Cirque du Soleil.
  • amestecul cultural a fost inveitabil, aşa că m-am văzut nevoită să traduc expresii şi cuvinte ca: “dă-o-n spanac”, “suntem tablaţi”, “o ardem aiurea” sau “largaretă”- despre a cărui semnificaţie nu voi pomeni nimic. Un indiciu ar fi totuşi că Red Light District era contextul.
  • am descoperit că aici îs mai multe pisici ale străzii decât câini. Motivul e simplu. Prea mulţi şoareci şi şobolani.
  • am început iar şcoala. La unul din obiecte, prezenţa e obligatorie. Nu primesc prezenţa pentru simplul fapt că exist fizic în sala de curs, ci trebuie să pregătesc săptămânal 2 eseuri din care să reiasă că am priceput ce e scris în cele aproximativ 100 de pagini de articole.
  • Am decis să vin acasă de Paştie

Written by raluca

În cautare de întrebari bune

This article has 9 comments

  1. Dan Reply

    si totusi parca a lipsit cineva … 😀
    as mai avea eu niste lamuriri/completari/adaugiri …da’ astept sa vad cum evolueaza situatia ;p

  2. raluca Reply

    @ krossfire: chiar a fost peste aşteptările mele. mai greu cu somnul, că a lipsit cu desăvârşire, dar a meritat. Căt despre băieţi, unul din ei, diab, deja a răspuns

    @diab: :)))

  3. Diab Reply

    ma jur ca n-am sforait decat ca sa-l acopar pe danutz sa pot dormi in liniste….. practic am acordat sforaitul astfel incat undele sonore sa se anuleze cu cele ale lui danutz astfel sa fie liniste completa….. si totusi… OMG I OVERSLEPT!!!!!!!!

Leave a Reply to Dan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *