• de ce ţipă oamenii la telefon, mai ales atunci când distanţa fizică dintre ei e foarte mare? Oare îi închipuie că trebuie să vorbească cu atât mai tare, cu cât sunt mai departe unul de celălalt?
  • de ce mă trezesc mereu cu telefonul în mână, la câteva ore după ce a sunat ca să mă trezesc?
  • de ce îşi închipuie unii că artiştii îs mântuitori?

Îmi voi permite să extind puţin ultima problemă, pentru că mă revoltă teribil. Am fost aseară la concert Ştefan Bănică Jr. .Atmosferă semi-incendiară, dans, lumini, lume multă şi extaziaţi care răcneau aproape de scenă, cuprinşi de emoţia momentului. Tot în faţa scenei, mămici grijulii care ridicau în aer copii speriaţi de atâtea ţipete şi de muzica asurzitoare pentru urechiuşele lor, copii care oricum nu înţelegeau mare lucru din ce se întâmpla, prea mici să priceapă că pe scenă era chiar el, Elvisul patriei noastre- inegalabilul Bănică Jr.. Mamele purtau pe braţe copii până la scenă, doar doar le-or atinge cântăreţul odraslele pe creştet. Vor afla apoi toate neamurile şi vecinii că al lor copii au fost ATINŞI, unii mai norocoşi chiar PUPAŢI de Bănică Jr.. Vor avea subiect nou de rumegat zile în şir în timp ce ei, mititeii, îşi vor aminti doar gălăgie, un nene dubios şi necunoscut care a pus mâna pe ei, câteva clipe în care mami a dispărut brusc din câmpul lor vizual, panica de a nu vedea nici o faţă necunoscută şi de a fi cu mult deasupra solului, în timp ce lumini puternice le terorizau ochişorii.

…. să fim, noroc s-avem.

Cât despre Bănică Jr., apreciez enorm prezenţa lui scenică. Prin fiecare por transpare formaţia lui de actor, are un mod deosebit de a empatiza cu publicul, fără a părea vreo secundă fals, prefăcut. Respectele mele pentru artiştii care îl acompaniază, fantastici prin talentul şi prestaţia lor live.

Written by raluca

În cautare de întrebari bune

This article has 9 comments

  1. bogstar2006 Reply

    Tu nu ai un cantaretz preferat care sa te atinga pe creshtet shi sa-tzi dea un autograf?

  2. raluca Reply

    nop. Admir mulţi artişti şi cu toate astea nu m-am prelins pe scenă la nici un concert din câte am fost până acum şi nici nu am călcat pe nimeni în picioare pentru autografe. Nu cred că m-ar ajuta vreodată cu ceva o semnătură pe o bucată de hârtie, de sân sau de ce-o mai fi la îndemână.
    Apreciez însă semnăturile scriitorilor, poeţilor pe întâia pagină din una din cărţile lor 😀

    Nu am nimic cu oamenii care totuşi luptă pentru un autograf dar sunt total împotriva copiilor aruncaţi fără voia lor în cruda luptă

  3. Stelian-Mihai Grădinariu Reply

    de ce ţipă oamenii la telefon, mai ales atunci când distanţa fizică dintre ei e foarte mare? Oare îşi închipuie că trebuie să vorbească cu atât mai tare, cu cât sunt mai departe unul de celălalt?

    Nu ştiu de ce ţipă, dar mie mi se tot spune să nu vorbesc tare la telefon, că cică e digital. Însă mie nu mi se pare natural să-mi schimb stilul normal de a vorbi doar fiindcă am un telefon în mână în clipa respectivă.

Leave a Reply to raluca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *