Mă uitam la una din lecţiile lui Dan Ariely despre bani şi durerea despărţirii de ei. Cazul discutat era cel al variantelor de plată pentru un pachet turistic, momentul plăţii fiind criteriul.

Economic vorbind, cel mai convenabil pentru client e să plătească imediat ce vacanţa e finalizată (variantă departe de realitate totuşi, n-am auzit de agenţii care să vândă pachete de turism cu plata la final).

 

Totuşi, plata cu câteva luni/ săptămâni înainte are un avantaj: cumpărătorul nu se gândeşte cu groază la ultima zi a vacanţei, când vine momentul plăţii, ci se bucură în linişte de experienţă pentru că durerea plăţii a trecut deja. Mai mult, explică profesorul în glumă, e mai redus riscul ca turistul să mănânce în ultima zi mult peste cât are nevoie, mânat de gândul că oricum urmează să dau mulţi bani, măcar să fac pagubă.

Şi de la gluma asta mi-am amintit de cât de mult rău fac ofertele de tip all-you-can eat, pentru că puţini îs cei care reuşesc să fie cumpătaţi. Şi de la o ofertă în esenţă faină se ajunge la o stare de rău, la oprire la prima farmacie, bani pe medicamente pentru digestie, câteva ore de stat în pat pentru recuperare etc.. Apoi mi-am amintit de cum mă minunez eu de fiecare dată când văd oameni comandând porţii extra, plătind încă puţin pentru cantitate dublă  sau acceptând tot felul de alte oferte similare cu cantitate semnificativ mai multă de produs pentru un preţ nu cu mult mai mare.

Să cumperi şi să mânânci în mod repetat mai multă mâncare decât ai nevoie de dragul unei oferte care pare “să se merite” înseamnă pe termen lung bani daţi pe haine noi care să te ajungă, pe medici şi pe medicamente. Deci nu e nici pe departe mai ieftin.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *