Am dat like pe Facebook celor de la Factual şi le citesc cu atenţie postările. Vi-i recomand. Concret, ei fac ce spun şi în secţiunea de descriere: “Factual.ro ia la puricat declarații din varii domenii ale politicienilor, si nu numai. În căutarea adevărului din spatele declarațiilor vom folosi expertiza cumulată a echipei: știm ce rapoarte să citim, știm care sunt sursele relevante și știm cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înțelesul tuturor.”
|||
Prima carte citită din 2017 e a lui Brene Brown, de care am auzit la cursul de StoryTelling la care am participat în primăvară (am scris aici). Cartea se cheamă Curajul de a fi vulnerabil şi mi-e drag să vă împărtăşesc câteva sublinieri referitoare la cultura unei companii (subiect care, de altfel, mă interesează mult) şi care vă pot fi de folos mai ales dacă urmează să decideţi dacă vreţi sau nu să lucraţi cu o anumită companie. Cultura companiei recomand să fie între factorii cei mai importanţi în decizie:
- p.193: Dintr-o mulţime de definiţii complexe ale culturii, […], cel mai mult îmi place una care este şi cea mai simplă. Terrence Deal şi Allan Kennedy, pionieri în domeniul teoriilor despre cultura organizaţională, afirmă: “Cultura e modul în care facem lucrurile pe-aici”. […]. Din experienţa mea poţi afla o mulţime de lucruri despre cultură şi valorile unui grup, familii sau organizaţii, punând următoarele 10 întrebări:
- Care comportamente sunt recompensate? Dar pedepsite?
- Unde şi cum îţi cheltuiesc oamenii resursele (timp, bani, atenţie)?
- Ce reguli şi aşteptări sunt urmate, întărite şi ignorate?
- Oamenii de simt suficient de siguri pe ei, încât să vorbească despre ceea ce simt şi să ceară ajutorul?
- Care sunt “vacile sacre” (nota mea: adică aspectele intangibile)? Cine-i va scăpa de ele pe ceilalţi, cel mai probabil? Cine va dori să le apere?
- Care poveşti sunt mereu repovestite, în cadrul grupului, şi ce valori transmit ele?
- Ce se întâmplă când cineva eşuează, când îi dezamăgeşte pe ceilalţi sau comite o greşeală?
- Cum este percepută vulnerabilitatea (nesiguranţa, riscul sau expunerea emoţională)?
- Cât de des sunt întâlnite ruşinea şi învinuirea şi cum iau ele naştere?
- Care este toleranţa grupului faţă de disconfort? Disconfortul născut din învăţarea şi încercarea de lucruri noi, din faptul de a da şi de a primi reacţii este o normă în grup sau, mai degrabă, confortul este o valoare a grupului?
- p. 218: Din capul locului, pot spune că feedbackul înfloreşte în acele culturi, în care lumea nu evită să poarte conversaţii dificile, ci tratează disconfortul legat de asemenea discuţii drept ceva normal. […] Marea provocare, pentru lideri, este să ne convingă de faptul că avem nevoie să cultivăm curajul de a simţi acest disconfort şi să-i înveţe pe cei din jurul nostru cum să accepte disconfortul ca pe un element necesar dezvoltării.
- p.231: În domeniul afacerilor, în şcoli şi în comunităţile religioase – în orice cultură, de fapt, chiar şi în familii – , ne putem da seama în ce măsură oamenii îşi asumă vulnerabilitatea, în funcţie de cât de des şi cât de făţiş spun următoarele lucruri:
- Nu ştiu
- Am nevoie de ajutor
- Aş vrea să fac o încercare, să văd cum e
- Este important pentru mine
- Nu sunt de acord – putem să vorbim despre asta?
- N-a mers, dar am învăţat multe lucruri
- Da, eu am făcut asta
- Uite de ce am nevoie…
- Uite cum mă simt …
- Am nevoie de feedback
- […]
- Ce-aş putea să fac mai bine data viitoare?
- Admit că sunt şi eu responsabil pentru acest lucru
- Am pierdut, dar mergem mai departe!
- Mi-ai făcut un mare serviciu
- Mulţumesc!
Mai multe despre vulnerabilitate şi autoare aflaţi în acest video (are şi subtitrări în limba română).
|||
Că tot veni vorba de cultură organizaţională, îmi place mult blogul celor de la Office Vibe.
|||
Am fost acasă de curând, aşa că vă mai zic câteva cuvinte la care să vă minunaţi. Bunica zice cepeleagă în loc de peltică, iar zdrahon e un bărbat înalt şi spătos. Şi mai mulţi căţei de usturoi stau frumos într-o căciulie, nu într-o căpăţână.
|||
Câteva aspecte de limba română pe care simt nevoia să le menţionez(de altfel, dacă le observ în vorbirea cuiva, încerc – şi sper că-mi şi iese – să nu le punctez pe loc, în public, ci imediat după, între patru ochi sau pe SMS/mail). Se zice:
- aşază, nu aşează
- mi-ar plăcea, nu mi-ar place
- ele înseşi, dar şi ele însele, nu şi însăşi
