M-am întors acasă târziu în noapte şi cu un puternic ritm de Shakin’ Stevens în minte. Aseară am pornit încrezătoare spre concertul Phoenix din Parcul Crângaşi, trupă pe care aş asculta-o oricând, oriunde. Pot confirma prietenii apropiaţi, care ştiu că am fiori ori de câte ori cântă Nicu Covaci. Frigul şi pofta de ceva călduţ de băut ne-au purtat însă paşii, respectiv roţile de la maşină, spre un club de care auzisem dar pe care nu apucasem să-l savurez. 40 de minute şi jumătate de shawarma mai târziu, intram cu toţii în Oldies, pe Calea Moşilor, local pe care îl recomand cu căldură oricărui nostalgic.
Am observat:
- clubul era destul de select, mi-am permis doar o apă plată la 70 jdemii :p
- media de vârstă era 27-28 ani
- într-avedăr, nu există femei urâte, ci doar prea puţină bere. 😉 Am fost invitată insistent la dans doar de bărbaţi cel puţin ameţiţi
- Abba, Michael Jackson, Toto Cutugno şi alţii ca ei nu-şi pierd niciodată farmecul
- nici o plăcere nu se compară cu cea a unui dans reuşit, atunci când între parteneri, fie ei şi străini unul de altul, e o chimie a simţurilor
- friends will be friends for ever
- îmi plac la nebunie globurile acelea de disco din anii 70
- Bucureştiul e mai simpatic noaptea.
sa ma duci si pe mine acolo… candva 🙂
suie-te în tren, Ovidelule! şi hai să te duc în Oldies! 😉
si totusi parca lipseste nicu covacs 😀 cantnad in finlandeza sau macar daramand cortul sunetistilor ;p
De dragul prietenilor, am renunţat la plăcerea şi la fiorii pe care Covaci ar fi provocat în sufleteţelul meu 😀