Să dai sau să primeşti? De-amândouă

Am vie amintirea camioanelor cu haine şi jucării care veneau la începutul anilor ´90 în cartier. Aveam instrucţiuni clare de la mama să nu stau pe la vreo coadă “la ajutoare”, că erau copii care chiar aveau nevoie, însă de vreo două-trei ori a trebuit să mă smulgă din îmbulzeală. Nu ştiu dacă chiar aş fi luat vreun pachet, dar evident mă fascina ideea de ceva oferit “pe degeaba”.

Între timp am mai învăţat câte ceva despre ajutor şi-s gata să împart cu voi

• Când ofer ajutor, o fac cu plăcere. Nedisimulată. Adică dacă cineva mă întreabă dacă pot într-o duminică timp să ajut cu ceva ce mi-ar încurca planurile, accept dacă mă pricep şi dacă pot să o fac fără să transmit vreun sentiment de sacrificiu suprem din partea mea, ci mai degrabă să fac haz de necaz şi să însufleţesc toţi participanţii la activitate să terminăm mai repede
• Când îmi ofer ajutorul, o fac până la capăt. Adică dacă nu iese din prima, încerc până iese. Iar dacă am constrângeri de timp atunci, revin în altă zi. Dacă pe parcurs văd că nu mă pricep atât de bine pe cât ar fi nevoie, caut întăriri sau recomand alte persoane. Cred că e important ca atunci când dai cuvântul că ajuţi pe cineva să fii parte din proces până la capăt, chiar daca rolul tău nu mai e unul central la final
• Când ajut, nu cer nimic la schimb. Şi din păcate recunosc că uneori nu cer, dar mă aştept să vină ceva la schimb (o vorbă bună, o favoare la nevoie). Iar aici greşesc, pentru că ajung să fiu dezamăgită de oameni pe care de la bun început i-am ajutat fără să cer ceva la schimb, aşadar nici aşteptarea n-ar trebui să facă parte din ecuaţie. Lucrez la asta 🙂
• Când mă ofer să ajut, însă oferta mea e respinsă, insist încă o dată (o fac pentru că şi eu mă număr printre cei care întâi refuză din politeţe. Încerc să corectez şi asta). Apoi mă opresc şi evit să impun ajutorul meu peste cineva care vădit nu-l doreşte
• Când sunt ajutată, mulţumesc. Sincer şi din inimă
• Când sunt ajutată, uneori insist mult să mă revanşez. Simt un soi de datorie, deşi sunt conştientă că omul nu aşteaptă nimic la schimb 🙂 Ironic, nu? Şi aici greşesc şi încerc să renunţ la insistenţe
• Când mi se cere ajutorul, mă gândesc dacă persoana respectivă chiar are nevoie, sau o face din lene/comoditate/ ignoranţă. Încerc să răspund doar nevoilor
• Cred că ajutorul n-ar trebui să fie “pe degeaba”. Dacă primesc ajutor de la cineva care o face dezinteresat, încerc să canalizez dorinţa mea de a mă revanşa către altcineva pe care aş putea să-l ajut. Să rămână echilibru în sufletul meu. Cât primit, măcar tot atâta dat
• N-am vreo nevoie patologică să ajut tot timpul, dar când pot o fac cu plăcere. Poate e de natură egoistă gestul, că mă simt bine la final, dar măcar nu sunt singura care se simte bine